Ambasadorul italian la București: Italia va încerca, la președinția UE, să atingă obiectivul aderării României la Schengen
Ambasadorul italian la București, Diego Brasioli, a declarat, miercuri, că Italia va încerca, în acest mandat semestrial la șefia Consiliului UE, să atingă obiectivul aderării României la spațiul Schengen.
”Poziția Italiei în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen este cunoscută. După părerea noastră, România a îndeplnit condițiile acestei aderări încă din 2011 și în prezent ar trebui să fie deja membru al Spațiului Schengen. Este nevoie, însă, de consens și, în calitate de președinte al Uniunii Europene, Italia va încerca să atingă acest obiectiv al aderării României la Schengen”, a aspus ambasadorul.
Potrivit acestuia, abordarea aderării în doi pași este una ”foarte potrivită”.
Diego Brasioli a mai spus că se întâlnește foarte des cu investitori italieni în România și, având în vedere legăturile economice strânse dintre cele două țări, acesția transmit că își doresc ca România să devină cât mai repede membru al spațiului Schengen, pentru că acest lucru ar ajuta și afacerile pe care ei le derulează în țara noastră și rapiditatea proceselor transfrontaliere.
”Prin urmare, cu cât România se va încadra mai repede în Spațiul Schengen, cu atât mai bine, atât pentru România cât și pentru investitorii italieni prezenți în această țară”, a spus ambasadorul italian la București.
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, miercuri, în conferința de lansare a Președinției italiene rotative a Consiliului UE, că România contează pe sprijinul Italiei pentru aderarea la spațiul Schengen.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, alături de ambasadorul italian Diego Brasioli și de șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, au participat, miercuri, la reședința Ambasadorului Italiei la București, la o conferință de presă cu ocazia lansării Președinției italiene rotative a Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2014).
Brasioli: România și Italia au o relație unică, nu există state europene atât de apropiate
Ambasadorul italian la București, Diego Brasioli, a declarat, miercuri, cu ocazia lansării președinției italiene a Consiliului Uniunii Europene, că relația dintre Italia și România este unică și că nu există state europene atât de apropiate ca cele două țări.
Relațiile dintre Italia și România sunt, aș spune, unice. Probabil nu există state europene care sunt așa de apropiate unul de altul ca statele noastre”, s spus Brasioli.
El a arătat că, în cele 18 luni, din iulie 2014 până în decembrie 2015, împreună cu Letonia și Luxemburg, celelalte două țări care urmează la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, Italia va lucra pentru consolidarea creșterii economice a Europei și pentru o Uniune Europeană capabilă să răspundă provocărilor globalizării.
Diego Brasioli a prezentat și logo-ul președinției Italiei, reprezentat de o rândunică, simbol al libertății și a menționat că președinția italiană se va axa pe inițiative de creștere economică și ocuparea forței de muncă, având ca scop consolidarea rolului Uniunii Europene în lume.
Ambasadorul Italiei a afirmat că Europa se confruntă cu o problemă importantă, cea a șomajului, existând peste 26 de milioane de șomeri în prezent, președinția italiană urmând a se apleca asupra unei creșteri economice susținute, dar și asupra rezolvării șomajului în rândul tinerilor, prin programul de garanții pentru tineri.