Ambasada Marii Britanii, precizări privind drepturile și statutul cetățenilor UE din Marea Britanie
Guvernul de la Londra se așteaptă ca statutul legal al cetățenilor UE din Marea Britanie și cel al cetățenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate după ieșirea efectivă a Marii Britanii din UE, precizează Ambasada Marii Britanii…
Guvernul de la Londra se așteaptă ca statutul legal al cetățenilor UE din Marea Britanie și cel al cetățenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate după ieșirea efectivă a Marii Britanii din UE, precizează Ambasada Marii Britanii la București.
Potrivit unui comunicat al Ministerului britanic al Afacerilor Externe, ”decizia privind invocarea Articolului 50 și începerea procesului oficial de ieșire din Uniunea Europeană sunt de competența viitorului premier. Marea Britanie rămâne membru UE pe parcursul acestui proces și până la finalizarea negocierilor pe marginea Articolului 50. Atunci când Marea Britanie va ieși efectiv din UE, Guvernul de la Londra se așteaptă ca statutul legal al cetățenilor UE din Marea Britanie și cel al cetățenilor britanici din alte state membre UE să fie protejate”.
Guvernul de la Londra reiterează că drepturile și statutul cetățenilor UE din Marea Britanie, precum și cele ale cetățenilor britanici din UE, au rămas neschimbate după referendumul din data de 23 iunie și menționează că ”recunoaște și apreciază contribuția importantă adusă de cetățenii UE și de alte naționalități care muncesc, studiază și locuiesc în Marea Britanie”.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro