Amazon crește salariul minim la 15 dolari pe oră, iar Jeff Bezos cere statului american și mediului de afaceri să i se alăture
Amazon a anunțat astăzi că va majora salariul minim în companie de la aproximativ 13 dolari pe oră la 15 dolari pe oră, începând de luna viitoare, atât pentru muncitorii part-time cât și pentru cei full-time sau cei sezonieri, potrivit…
Amazon a anunțat astăzi că va majora salariul minim în companie de la aproximativ 13 dolari pe oră la 15 dolari pe oră, începând de luna viitoare, atât pentru muncitorii part-time cât și pentru cei full-time sau cei sezonieri, potrivit Business Wire.
Peste 250.000 de angajați Amazon din SUA vor beneficia de noul salariu minim, precum și cei circa 100.000 de angajați sezonieri pe care îi va contracta compania pentru depozitele din toată țara.
„Am ascultat ce au avut de spus criticii noștri, ne-am gândit ce vrem să facem, și am decis că vrem să conducem”, spune Jeff Bezos, fondator și CEO Amazon. „Suntem încântați cu privire la această schimbare și încurajăm competitorii și ceilalți angajatori majori să ni se alăture”.
Echipa de politici publice a Amazon va începe de asemenea să pună presiune pe oficialii statului pentru a obține o creștere a salariului minim la nivel federal.
„Vom lucra pentru a obține susținerea Congresului pentru o creștere a salariului minim la nivel federal. Actualul nivel, de 7,25 dolari pe oră a fost stabilit în urmă cu aproape un deceniu”, spune Jay Carney, vicepreședinte senior în cadrul Amazon Global Corporate Affairs. „Intenționăm să punem presoune pentru o creștere a salariului minim care va avea un impact profund asupra vieții a zeci de milioane de oameni și familii din toată țara”.