AMA România, companie ce dezvoltă jocuri smartwatch-uri și dispozitive mobile, a ajuns la afaceri de 550.000 de euro anul trecut. Pentru 2016 estimează o creștere de 30%.
AMA România este subsidiara companiei AMA Studios care se ocupă cu dezvoltarea de jocuri și aplicații pentru ochelari inteligenți, ceasuri sau headseturi. AMA România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 550.000 de euro, iar pentru 2016 estimează…
AMA România este subsidiara companiei AMA Studios care se ocupă cu dezvoltarea de jocuri și aplicații pentru ochelari inteligenți, ceasuri sau headseturi. AMA România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 550.000 de euro, iar pentru 2016 estimează o creștere de circa 30%.
Compania are pe plan local o echipă de 20 de angajați implicați în dezvoltarea de jocuri și aplicații pentru dispozitive mobile. „Cred cu tărie că dezvoltarea de jocuri și aplicații din sfera entertainmentului poate demonstra punctele forte ale acestor dispozitive revoluționare (n.r wearables), încurajând totodată un alt fel de tipar de utilizare“, spune Alexandru Paraschiv, manager al AMA România. El adaugă că dezvoltarea de aplicații pentru dispozitive wearable nu este fundamental diferită de dezvoltarea pentru mobile, dar trebuie să țină cont de specificațiile și limitările tehnice. „Pentru ochelarii inteligenți ne gândim la cum se va comporta jocul având un anumit tip de accelerometru, giroscop, dar și o suprafață de proiecție și viteză de procesare cu mult reduse față de o tabletă sau un telefon mobil“, exemplifică Paraschiv.
Un astfel de joc dezvoltat de AMA ce implică utilizarea unui produs purtabil este Populate. Jocul funcționează pe mai multe dispozitive mobile (telefon mobil sau tabletă) și folosește ochelarii inteligenți pe post de controller, iar jocul va fi lansat pe ochelarii inteligenți ORA2. „Proiectul Populate își propune dezvoltarea unei platforme care să ajute la dezvoltarea unui nou tip de experiență de joc. Platforma utilizează o soluție de generare a personajelor 3D create digital și de simulare a comportamentului lor“, spune Paraschiv.
Pentru proiectul Populate s-a format un consorțiu de companii compus din AMA, Golaem – o companie franceză ce produce software pentru popularea digitală cu personaje a imaginilor de fundal și mediului înconjurător pentru filme, seriale TV și reclame, și Colegiul Trinity din Dublin, un grup de cercetători activi la nivel internațional în domeniul graficii computerizate și a altor aspecte vizuale computerizate. Proiectul a primit finanțare din partea Uniunii Europene prin programul Horizon 2020 pentru cercetare și inovație. Jocul nu este încă disponibil pentru descărcare; până acum AMA a lansat trei jocuri pentru ceasurile inteligente Gear și Gear 2 de la Samsung, numite Puzzle 2, Abalone și Escape, iar până în prezent jocul a fost descărcat de 34.000 de ori.