Altex a furat startul Black Friday cu șase luni și a înregistrat vânzări de 6,5 milioane de euro
Altex a lansat prima campanie Black Friday de primăvară, prilej cu care a înregistrat vânzări de peste 6,5 milioane de euro, mai ales pe seama reducerilor care au totalizat 1,5 milioane de euro.
În perioada 1-4 mai, aproximativ 350.000 de clienți au vizitat magazinele Altex și au cumpărat peste 98.000 de produse. Traficul total din cele 75 de magazine a atins un vârf de 24.000 de clienti pe ora, in cursul zilei de vineri. Cele mai scumpe produse achiziționate au fost televizoarele LED curbate Samsung, cu diagonala de 163 de cm, în valoare de 18.299,90 lei / produs.
Traficul mediu pe site, în cele patru zile de reduceri a fost de peste 700.000 de vizitatori. Pentru prima oară, vânzările online au depășit 20% din totalul vânzărilor înregistrate în campanie.Pentru a putea face față traficului din aceste patru zile, magazinele Altex au avut program normal și peste 1.800 de angajatii au lucrat in perioada vacantei de 1 mai.