Home Actualitate Alianța electorală PSD-UNPR-PC, înregist...
Actualitate

Alianța electorală PSD-UNPR-PC, înregistrată marți la BEC după ce înregistrarea USD a fost respinsă - surse

PSD, UNPR și PC au înregistrat, în cursul zilei de marți, la BEC, alianța alectorală PSD-UNPR-PC, după ce a fost respinsă înregistrarea USD, pe motiv că denumirea mai fusese folosită în 1996, au relatat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Alianța electorală PSD-UNPR-PC, înregistrată marți la BEC după ce înregistrarea USD a fost respinsă - surse
Alianța electorală PSD-UNPR-PC, înregistrată marți la BEC după ce înregistrarea USD a fost respinsă - surse · Foto: Business Magazin

 Potrivit acelorași surse, în cursul zilei de miercuri BEC va lua în discuție solicitarea de înregistrare a alianței electorale PSD-UNPR-PC, urmând să se pronunțe asupra înființării acesteia.

Dacă BEC va da o decizie pozitivă, atunci PSD, UNPR și PC vor candida în comun la alegerile pentru Parlamentul European, organizate pe 25 mai.

În paralel, PSD și PC au contestat decizia BEC de respingere a alianței electorale USD.

Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianței electorale USD, formată din PSD, UNPR și PC.

Vicepreședintele AEP Marian Muhuleț, membru în BEC, a declarat pentru MEDIAFAX că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianței electorale Uniunea Social Democrată este legat de faptul că aceeași denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună