Home Actualitate Aleșii vor să-i scutească de impozitul p...
Actualitate

Aleșii vor să-i scutească de impozitul pe venit pe cei din cercetare. De prevedere ar urma să beneficieze și cadrele didactice universitare

Angajații din domeniul inovării și cercetării aplicate - cercetători și cadre didactice universitare - ar putea fi scutiți de plata impozitului pe venit, potrivit unei inițiative legislative depuse de un grup de senatori PSD, printre care Mihnea Costoiu și Ecaterina Andronescu.

Inițiativa legislativă modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cerând ca din rândul contribuabililor scutiți de plata impozitului pe venit să facă parte și angajații “care activează în domeniul inovării și cercetării aplicate”.

Contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege ”trebuie să îndeplinească condițiile legale de cercetător sau cadru didactic universitar”, putând fi angajați în institute de cercetare, universități, centre de cercetare și dezvoltare sau societăți comerciale.

Proiectul de act normativ este inițiat de un grup de senatori PSD, fiind susținută și de parlamentari UNPR, ALDE, UDMR, plus trei liberali. Mai mulți dintre semnatarii proiectului de lege sunt cadre didactice universitare – cum ar fi Mihnea Costoiu sau Ecaterina Andronescu.

Proiectul de lege definește cercetarea aplicată ca ”activitate orientată spre lărgirea cunoștiințelor și spre utilizarea de cunoștiințe noi în crearea de noi procese, produse și servicii și în îmbunătățirea lor”.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că România cheltuie pentru cercetare și dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puțin decât media europeană, fiind pe ultimul loc în UE în privința ponderii cheltuielilor din PIB alocate acestui domeniu.

Semnatarii invocă faptul că Noul Cod Fiscal scutește de la plata impozitului pe venit ”persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator”, categorie cărora ar trebui să i se alăture cei din cercetare.

”Judecând după standardele internaționale, dar și după nevoile interne, România nu are destui cercetători. Numărul acestora este în scădere în ultimii ani, iar marile companii cu filiale în România de arată reticente în privința dezvoltării unor centre de cercetare locală și a încadrării activităților specifice ca activități de cercetare-dezvoltare”, arată expunerea de motive. Inițiativa legislativă este menită să încurajeze cercetarea și inovarea în România, să stimuleze din punct de vedere financiar și să deschidă noi oportunități în dezvoltarea de noi centre, potrivit sursei citate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună