Alegerile prezidențiale din Franța: Hollande rămâne pe primul loc în ultimul sondaj. Cât ar obține Sarkozy în primul tur de scrutin
Candidatul socialist François Hollande rămâne pe primul loc în intențiile de vot la primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, cu 28 la sută, devansându-l pe președintele în exercițiu Nicolas Sarkozy, care obține 25 la sută, potrivit unui sondaj CSA publicat joi.
În cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul socialist este creditat cu 57 la sută din voturi (cu un punct mai puțin decât într-un sondaj precedent al CSA), față de 43 la sută (un punct în plus) pentru Sarkozy. Aceste evoluții sunt calculate în raport cu ancheta aceluiași institut efectuată cu 48 de ore mai devreme, la 16 și 17 aprilie. În urma acestora se află candidatul extremei drepte Marine Le Pen și cel al stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, amândoi în scădere ușoară, cu 16 la sută (cu un punct mai puțin), respectiv, 14,05 la sută (cu 0,5 puncte mai puțin). Pe poziția a cincea se află candidatul de centrul François Bayrou, care a înregistrat un ușor progres de 0,5 puncte, ajungând la 10,5 la sută.