ALEGERI PREZIDENȚIALE. Precizări de la MAI despre contravențiile și infracțiunile din ziua votului
Peste 58.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și angajați de la alte structuri operative au fost mobilizați pentru asigurarea desfășurării procesului de votare în condiții de deplină legalitate, a informat duminică Ministerul Afacerilor Interne.
13.300 de angajați ai MAI au misiunea de a asigura măsurile de ordine publică, iar 4.700 de specialiști au fost mobilizați pentru a verifica și soluționa sesizările privind posibile incidente electorale.
34.200 de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră și jandarmi asigură paza și protecția secțiilor de votare din întreaga țară. Pentru gestionarea oricărei situații care ar putea apărea pe parcursul procesului de votare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost constituită o rezervă de aproximativ 7.800 de oameni.
Până la ora 11, au fost înregistrate pe plan național 6 sesizări privind incidente legate de procesul electoral, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.
A fost întocmit un dosar penal în județul Bacău pentru un bărbat care și-a fotografiat buletinul de vot în cabina de votare, ceea ce reprezintă violare a confidențialității votului, conform art. 389 Cod Penal. Un alt dosar penal a fost întocmit în județul Gorj pentru un bărbat care a agresat fizic și verbal un bătrân în apropierea unei secții de votare. De asemenea, în județul Călărași a fost aplicată o amendă de 1.500 de lei unei persoane care a continuat propaganda electorală în ziua votului. În județul Bistrița este investigată o sesizare privind faptul că mai mulți localnici ai satului Rusu Bârgăului au găsit dimineața la porțile caselor pungi cu alimente.
Pentru menținerea ordinii, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare au la dispoziție efectivele asigurate de primar și de prefect, împreună cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei.
De asemenea, în conformitate cu Legea 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale în ziua votului, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare.
Potrivit Codului Penal, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani persoanele care votează fără a avea acest drept, votează de două sau de mai multe ori, introduc în urnă mai multe buletine de vot ori folosesc un buletin de vot fals sau un act de identitate fals.
Aceeași pedeapsă se aplică cetățenilor care împiedică, prin orice mijloace, liberul exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, precum și persoanelor care oferă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Și tentativa la aceste infracțiuni se pedepsește.