ALEGERI parlamentare anticipate în Grecia: Un scrutin a fost convocat de Alexis Tsipras în urma rezultatelor slabe la europarlamentare
Cetățenii Greciei vor vota duminică în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, convocate de prim-ministrul Alexis Tsipras în urma rezultatelor slabe obținute de partidul său în cadrul alegerilor europarlamentare din luna mai.
Partidele principale în cadrul alegerilor de duminică vor fi formațiunea Noua Democrație (centru-dreapta), condus de Kyriakos Mitsotakis și formațiunea Syriza (stânga), condusă de prim-ministrul grec Alexis Tsipras.
Premierul Alexis Tsipras a convocat alegeri parlamentare anticipate după ce formațiunea Noua Democrație a câștigat cu un avans de 10% scrutinul europarlamentar din mai.
Conform celui mai recent sondaj, realizat de Pulse, Partidul Noua Democrație este creditat cu 36% dintre voturi, cu opt procente mai mult decât formațiunea condusă de Tsipras, care ar urma să obțină 28% dintre voturi, relatează publicația Ekathimerini.
Citiți mai mult pe mediafax.ro.