Cum se aleg șefii la FMI: Fondul Monetar Internațional a renunțat în ultimul moment la principalul candidat pentru postul de economist-șef, după ce au descoperit că a criticat tarifele președintelui Trump
Fondul Monetar Internațional a renunțat în ultimul moment la principalul candidat pentru postul de economist-șef, după ce s-a descoperit că acesta făcuse declarații critice la adresa politicilor economice ale administrației Trump, potrivit unor persoane informate cu privire la procesul de…
Fondul Monetar Internațional a renunțat în ultimul moment la principalul candidat pentru postul de economist-șef, după ce s-a descoperit că acesta făcuse declarații critice la adresa politicilor economice ale administrației Trump, potrivit unor persoane informate cu privire la procesul de selecție, scrie FT.
Instituția cu sediul la Washington se pregătea, la începutul verii, să anunțe că Ricardo Reis, profesor la London School of Economics, urma să preia funcția de director al departamentului de cercetare și consilier economic, însă a revenit brusc asupra deciziei.
Schimbarea de ultim moment a fost determinată de declarații anterioare ale lui Reis în care acesta critica tarifele comerciale impuse de Donald Trump, au declarat pentru Financial Times trei persoane familiarizate cu situația.
În luna iulie, FMI a numit-o în această funcție pe Silvana Tenreyro, fost membru al conducerii Băncii Angliei și, la rândul său, un economist foarte apreciat de la LSE. Tenreyro și-a început mandatul luna trecută.
Reis este citat frecvent în presa portugheză și internațională pe teme economice. După anunțarea, în aprilie anul trecut, a tarifelor comerciale din cadrul așa-numitei „Liberation Day” a președintelui american, Reis a avertizat că taxele vamale vor majora prețurile pentru consumatorii din SUA și vor declanșa un nou val de inflație.
Deși directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, este responsabilă pentru numirile în funcțiile de conducere ale instituției, Statele Unite pot exercita o influență informală considerabilă, având în vedere că sunt cel mai mare acționar al Fondului.
Georgieva a renunțat la accentul pus anterior pe egalitatea de gen și schimbările climatice după ce a fost criticată de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care a cerut FMI să se concentreze asupra atribuțiilor sale principale privind stabilitatea macroeconomică și financiară.
Eliminarea lui Reis din cursă a provocat îngrijorare în rândul unora dintre persoanele informate cu privire la proces, care se temeau că postul ar putea ajunge la un economist cu legături cu administrația Trump. Temerile s-au diminuat însă după numirea Silvanei Tenreyro, în luna iulie.
Atât Reis, cât și Tenreyro își publică frecvent cercetările în unele dintre cele mai prestigioase reviste academice de economie.
Episodul reflectă temeri mai ample legate de modul în care sunt tratați în SUA economiștii și reprezentanții mediului academic, mulți dintre aceștia criticând politicile comerciale ale administrației Trump.
Anul trecut, Trump i-a cerut directorului general al Goldman Sachs, David Solomon, să îl concedieze pe economistul-șef al băncii, Jan Hatzius, după ce acesta a afirmat că tarifele vamale vor afecta economia americană.
La începutul acestui an, consilierul lui Trump Kevin Hassett a declarat că economiștii Rezervei Federale din New York ar trebui să fie „sancționați” pentru un raport în care susțineau că firmele și consumatorii americani suportau cea mai mare parte a costurilor generate de tarifele vamale ale SUA. Ulterior, Hassett și-a nuanțat parțial declarațiile.
Reis a avertizat, într-o postare publicată în aprilie anul trecut pe rețeaua socială X, că povara tarifelor din cadrul „Liberation Day” va fi suportată de consumatorii americani, o opinie împărtășită pe scară largă de economiști.
O lună mai târziu, într-un podcast realizat de think-tank-ul portughez Fundação Francisco Manuel dos Santos, el a estimat că „prețurile din SUA vor crește din cauza […] tarifelor”.
Reis a adăugat că tarifele impuse de Trump „vor majora imediat prețurile produselor importate” și vor face, în același timp, producția din Statele Unite „mai dificilă, mai scumpă și mai ineficientă”.
Tenreyro a afirmat și ea că tarifele vamale vor avea un impact negativ asupra creșterii economice, însă criticile sale au fost mai puțin vehemente decât cele formulate de Reis.
Un purtător de cuvânt al FMI a refuzat să comenteze procesul de recrutare pentru funcția de economist-șef, declarând pentru FT că instituția respectă o practică de „confidențialitate strictă privind identitatea sau detaliile specifice referitoare la candidații aflați în competiție” și că procesul de selecție pentru acest post a fost „riguros și competitiv”.