Afacerea de wellness LIMITLESS schimbă strategia și vrea să deschidă 15 filiale în țara anul acesta
Începând cu luna mai, programul de remodelare corporală LIMITLESS se va concentra pe extinderea la nivel național și deschiderea unor filiale sub coordonarea Andrei Munteanu, fondator și deținător al mărcii, în timp ce activitatea din București se va desfășura sub brandul Revvolution, al cărui acționar principal este antrenorul Valentin Vasile. Filosofiile și valorile celor două proiecte sunt dec…
”Punctul în care am ajuns, chiar dacă unul de separare, e în realitate unul de creștere care a venit cumva ca o etapă firească în dezvoltarea acestui business din domeniul fitness-ului. Actualii investitori ai Revvolution powered by Valentin Vasile au o altă viziune în ceea ce privește continuare programului, încât se contura de la sine imaginea a două proiecte diferite. Astfel, am considerat că cea mai constructivă variantă pentru continuarea acestui proiect de succes e cea în care ambele viziuni sunt implementate și funcționează ca proiecte independente, unul în București și celălalt la nivel național sub coordonarea mea”, a declarat Andra Munteanu, fondator LIMITLESS.
După cinci ani de activitate concentrată în special în București, LIMITLESS țintește deschiderea a 15 filiale în țară în anul 2016. Prin afiliere, LIMITLESS își propune să se extindă în toată țara, astfel încât mai mulți români să beneficieze de acest program și să își atingă obiectivele de remodelare corporală în cel mai scurt timp posibil. LIMITLESS este lider pe piața din România în categoria programelor de remodelare corporală, cu o cotă de peste 60% din încasările totale naționale.
Scopul acestei dezvoltări a programului LIMITLESS la nivel național este de a crea o nouă nișă în industria de fitness românească, cea a programelor în care prioritatea să fie oamenii cu care se lucrează și rezultatele de remodelare corporală pe care le au, iar profitul financiar și prosperitatea să fie doar urmarea firească. Programul LIMITLESS își propune să îi ajute pe participanți să ajungă în cea mai bună formă fizică în cel mai scurt timp posibil. Având o abordare holistică și dorindu-și să satisfacă toate nevoile participanților, programul are componente de antrenament, nutriție, coaching și motivație, dar și educație pe termen lung prin seminarii și sesiuni de întrebări și răspunsuri. Procesul de remodelare corporală este unul sănătos, atât din punct de vedere nutrițional, cât și în ceea ce privește siguranța antrenamentelor. Antrenamentele au o intensitate care să satisfacă atât nevoile celor mai avansați participanți, cât și pe cele ale persoanelor fără istoric sportiv, astfel încât toți participanții să poată duce programul până la capăt cu brio.
LIMITLESS a luat naștere la finalul anului 2011 sub forma unui proiect de intraprenoriat în rețeaua World Class dezvoltat de Andra Munteanu și Valentin Vasile. Prima ediție a programului a fost implementată în primăvara anului 2012.
Nevoia pe care au sesizat-o cei doi fondatori, Andra Munteanu și Valentin Vasile, antrenor și nutriționist sportiv, și care i-a motivat să inițieze proiectul, a fost observația că din 10 persoane care își cumpără un abonament la sală, doar una sau două persoane au rezultate vizibile după șase sau chiar 12 luni. Așadar misiunea declarată a programului LIMITLESS a fost să crească această rată de succes de la 10-20% la peste 90%. Trei ani mai târziu, la un calcul bazat pe fișele de evaluare ale membrilor comunității LIMITLESS, după o perioadă medie de trei luni de program, aproximativ 93% dintre participanți își atingeau obiectivele de remodelare corporală.
LIMITLESS combina, pentru prima dată în România, antrenamentele de grup personalizate, planurile de nutriție focusate pe obiectiv, seminariile educaționale de alimentație inteligentă și de antrenament, ședințele de coaching și suportul unei comunități foarte bine închegate. Toate acestea pentru a-i ajuta pe participanții în program să își atingă obiectivele de remodelare corporală în cel mai scurt timp posibil.
În 2013, cei doi fondatori au continuat programul pe cont propriu, iar după doar trei luni de activitate independentă, acesta și-a atins capacitatea maximă în spațiul subînchiriat, o sală de fitness din București. Astfel că la finalul anului 2013, printr-un mecanism de crowdfunding în rândul participanților în program, în doar 2 luni s-a generat investiția necesară, 30.000 euro, pentru deschiderea propriului studio. După mai puțin de jumătate de an de funcționare în noul studio, capacitatea maximă de funcționare a programului urma să fie atinsă, din nou. De asemenea, existau numeroase solicitări de extindere a programului în țară.
Fondatorii, împreună cu echipa de management, au început să exploreze noi modalități de a scala proiectul. Una din soluțiile propuse era crearea unui sistem de filiale naționale cu principii și mod de funcționare identice, care să primească know-how-ul și resursele necesare de la sediul central, dar care să fie implementate și conduse de ownerii de la nivel local. În scurt timp, proiectul filialelor a fost introdus ca test Beta în Bacău și Constanța, unde au fost înființate filiale LIMITLESS cu resurse minime.
În București, capacitatea de funcționare fiind atinsă, era necesară o scalare: un studio mai mare și un plan de dezvoltare mai ambițios. Raportată la dimensiunile business-ului, investiția era una considerabilă și cel mai important… inexistentă și trebuia generată parțial prin vânzarea unei părți din business și parțial printr-un pre-sale menit să genereze mai multe vânzări decât orice alt club de fitness deschis în București. Pe scurt, o provocare destul de mare.
În primăvara anului 2015, Andra Munteanu, fondatorul cu background antreprenorial din proiect, se retrage din activitatea operațională a LIMITLESS, cedând și o parte importantă din acțiunile sale către Valentin Vasile. Totuși, revine chiar la solicitarea acestuia ca project manager al acestei scalări, ea cunoscând cel mai bine dinamica acestui business și abordarea antreprenorială care să facă din această scalare un proiect de succes.
Echipa de proiect a fost compusă din 10 persoane, angajați permanenți ai programului și membri project-based care s-au ocupat de comunicarea și marketingul întregului proiect Pentru ca proiectul să aibă succes, Andra Munteanu a cedat gratuit cele 15% din acțiuni pe care le mai deținea, rămânând deținătorul brandului și drepturilor intelectuale asupra mărcii. Acțiunile au fost vândute, iar suma integral reinvestită în studioul din Matei Millo. La începutul anului 2016, noul studio era inaugurat și își începea activitatea. Investiția totală a fost de 195.000 euro, din care jumătate au fost generați din părțile vândute către doi investitori, iar aproximativ jumătate au fost generați în campania de pre-sale.
După deschiderea noului studio, unul din ownerii LIMITLESS a dorit un rebranding și continuarea programului pe o linie diferită de filosofia de până atunci. Astfel, se dorea renunțatea la numele LIMITLESS și concentrarea pe activitatea din București a noului studio.
Concomitent filialele Beta ale programului LIMITLESS atinseseră maturitatea și erau gata pentru studiul de caz și scalarea proiectului în mai multe orașe. Ca exemplu, filiala din Bacău a organizat anual 11 ediții, din care majoritatea au avut două grupe de participanți, cu o marjă de profit de minimum 50%.
În aprilie, studioul central din București s-a rebranduit devenind Revvolution powered by Valentin Vasile, iar proiectul filialelor a luat startul sub brandul LIMITLESS.