Adina Florea, în proiectul de management desemnat CĂȘTIGĂTOR de către Tudorel Toader: Activitățile de investigare ale DNA au depășit limitele legii/ Ce obiective își propune
Adina Florea, propunerea lui Tudorel Toader pentru funcția de șef al DNA, a scris în proiectul de management că Direcția a desfășurat în ultimii ani activitate de investigare în afara legii și că încrederea în instituție a fost diminuată din cauza încălcării principiilor de către Codruța Kovesi.
În proiectul său de management, procurorul Adina Florea spune că a identificat anumite derapaje în activitatea DNA din ultimii ani, pe care le-ar soluționa prin respectarea legii și a Constituției. În documentul menționat, la capitolul dedicat bibliografiei, Adina Florea invocă două lucrări ale lui Tudorel Toader (Raportul privind activitatea managerială de la DNA) și Constituția României -decizii CCR, hotărâri CEDO, hotărâri CJUE, legislație conexă (coautor), dar și ordine ale ministrului.
„Am privit, în ultimii ani, situația din cadrul Direcției Naționale Anticorupție dintr o dublă perspectivă, pe de o parte, atașată valorilor profesiei de procuror pe care o exercit cu pasiune și rigoare de peste 27 de ani, iar, pe de altă parte, ca persoană preocupată de așezarea societății românești pe baze echitabile. Din această perspectivă, am identificat următoarele disfuncții esențiale:
– plasarea activității DNA în afara legii prin activități de investigare care au depășit limitele de competență prevăzute de Constituție și de legile organice,
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro