Acțiunile europene au avut cea mai amplă creștere zilnică din ultimele 16 luni
Acțiunile celor mai mari companii europene au înregistrat marți cea mai amplă creștere zilnică din ultimele 16 luni și s-ar putea îndrepta spre cel mai mare avans săptămânal după iulie 2010, datorită speranțelor că liderii din regiune vor lua măsuri coordonate pentru combaterea crizei datoriilor.
Titlurile bancare au avut printre cele mai bune performanțe, iar indicele de profil STOXX Europe 600 a urcat cu 6,5%, continuând evoluția pozitivă pentru a treia ședință consecutiv. De la începutul acestui an, acest indice a scăzut cu 30%. “Piața este în creștere puternică pentru că se pare că politicienii încep să ia lucrurile în serios și pun la punct un plan coordonat”, a declarat David Coombs, manager de fonduri la compania Rathbone Brothers, care administrează active de 23,6 miliarde de dolari, transmite Reuters. El a adăugat că planul nu a fost stabilit, iar piața va reflecta incertitudinile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro