Acord semnat de Uniunea Europeană cu Turcia pe tema gestionării crizei migrației și negocierilor de aderare. Guvernul de la Ankara va obține 3 miliarde de euro
Turcia și liderii europeni au încheiat duminică seara, la Bruxelles, un acord prin care urmează să încerce să gestioneze afluxul de migranți către Europa, relatează BBC News online.
Turcia și UE încheie un acord pentru a limita afluxul de refugiați
Turcia va primi suma de trei miliarde de euro și va beneficia de unele concesii politice, în schimbul înăspririi măsurilor la frontieră și păstrării refugiaților în țară.
De asemenea, negocierile cu privire la aderarea Turciei la UE urmează să fie relansate.
Premierul turc Ahmet Davutoglu a declarat că aceasta a fost o “zi istorică” în relațiile Turciei cu UE.
Potrivit acordului, cetățenii turci ar putea călători fără vize în spațiul Schengen – care permite libera circulație în numeroase țări europene – până în octombrie 2016.
Însă reglementările care o vizează vor fi flexibilizate dacă Turcia îndeplinește anumite condiții.
Peste 720.000 de migranți au sosit anul acesta în Europa, pe țărmurile Greciei, potrivit Organizației Internaționale a Migrațiilor (OIM), cei mai mulți venind dinspre Turcia.
Mulți dintre ei fug din calea conflictelor din Siria, Irak și Afganistan și trăiesc în tabere improvizate, în Turcia, înainte să pornească în această călătorie către Europa.
Cele trei miliarde de euro sunt destinate ajutorării refugiaților sirieni în Turcia.
Ankara a cheltuit deja opt miliarde de dolari (7,5 miliarde de euro) pentru a-i ajuta, a declarat Davutoglu.
“Plătim prețul eșecului sistemului ONU de a soluționa problema crizei siriene în primele etape ale acestei crize”, a declarat el după summit, referindu-se la țara sa și la UE.
Drepturile omului “nu vor fi ignorate”
Turcia dorește ridicarea restricțiilor în privința eliberării vizelor de călătorie pentru cetățenii săi în Europa.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că acordarea acestui regim de călătorie fără vize va avansa rapid dacă Ankara va îndeplini anumite condiții.
Potrivit corespondentului BBC la Istanbul Mark Lowen, există rețineri în anumite capitale europene în privința unei cedări în fața Turciei, în contextul în care există îngrijorări grave cu privire la respectarea democrației și statului de drept de către Guvernul de la Ankara.
Redactorul-șef al principalului ziar de centru-stânga din Turcia, care a fost arestat săptămâna aceasta din cauza unui articol care nu i-a plăcut președintelui Recep Tayyip Erdogan, a publicat o scrisoare deschisă către liderii UE în care-i îndemna să nu acorde prioritate crizei refugiaților în defavoarea drepturilor omului în Turcia.
Însă, după negocieri, președintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude Juncker a declarat că acordul “nu va conduce la o situație în care noi să uităm de principalele diferențe și divergențe pe care le avem cu Turcia – drepturile omului și libertatea presei”.
Turcia îi va ajuta pe europeni în gestionarea crizei migranților, care amenință existența spațiului Schengen, în schimbul unui ajutor financiar și unei relansări a negocierilor de aderare la UE, se arată în proiectul cu concluziile Summitului UE-Turcia de duminică, relatează Reuters online.
“Cele două părți își vor pune în aplicare imediat, așa cum au convenit, cooperarea activă în privința migranților care nu au nevoie de o protecție internațională, împiedicând intrările în Turcia și în UE, asigurând punerea în aplicare a dispozițiilor bilaterale de readmisie și trimițând înapoi, în mod rapid, migranții care nu au nevoie de o protecție internațională, către țările lor de origine”, se precizează în acest proiect, consultat de Reuters.
În schimb, Turcia va primi un ajutor inițial în valoare de trei miliarde de dolari menit să contribuie la gestionarea situației migranților care se află pe teritoriul său. Această sumă va putea să fie revizuită ulterior, în funcție de evoluția situației.
UE va deschide – în decembrie – următorul capitolul de negocieri cu privire la aderarea Turciei, un proces aflat în impas din 2005, și va pregăti alte capitole de negociere în primele trei luni din 2016.
Uniunea va acționa în vederea ridicării – în octombrie 2016 – a restricțiilor existente în privința eliberării de vize cetățenilor turci care doresc să călătorească în Europa, dacă Guvernul de la Ankara respectă anumite criterii prevăzute într-o foaie de parcurs care a fost aprobată.
Acest proiect de concluzii este susceptibil să fie modificat în urma discuțiilor premierului Ahmet Davutoglu cu cei 28 de șefi de stat și de guverne, în cadrul reuniunii de trei ore care a început la ora locală 16.00 (17.00, ora României).
Aproape un milion de persoane, provenind din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, care fug din calea războiului din Siria, au ajuns anul acesta în țări din Uniunea Europeană. Este vorba despre cel mai mare aflux de refugiați de la al Doilea Război Mondial și până în prezent.