Acord de finanțare în valoare de 10 milioane de euro destinat leasingului financiar pentru IMM
Garanti Leasing, parte a Garanti România a încheiat un acord de finanțare în valoare de 10 milioane de euro cu Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB). Facilitatea va fi utilizată pentru a sprijini activitățile Garanti Leasing și va oferi contracte de leasing financiar IMM.
Acesta este al doilea acord încheiat între Garanti Leasing și BSTDB, care vizează încurajarea și dezvoltarea IMM-urilor locale. Anterior, cele două instituții au mai semnat un acord de finanțare, pentru cinci ani, în 2014, în valoare de 7,5 milioane de euro.
În prima jumătate a anului, Garanti Leasing a acordat finanțări noi în valoare de 38 milioane de euro, continuând evoluția de anul trecut. Distribuția activelor finanțate, în primele șase luni ale anului, a fost: vehicule (51%), echipamente (20%) și imobiliare (29%).
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro