Home Actualitate Accidentul aviatic din Rusia: Boeingul p...
Actualitate

Accidentul aviatic din Rusia: Boeingul prăbușit a avut șapte exploatanți, inclusiv Blue Air. Avionul a mai fost implicat într-un accident

Avionul care s-a prăbușit duminică pe aeroportul din Kazan, în Rusia, a fost exploatat timp de 23 de ani, de către șapte companii în total, inclusiv de către compania românească Blue Air, și a fost implicat într-un accident grav în Brazilia în 2001, potrivit presei și unui site.

Accidentul aviatic din Rusia: Boeingul prăbușit a avut șapte exploatanți, inclusiv Blue Air. Avionul a mai fost implicat într-un accident
Accidentul aviatic din Rusia: Boeingul prăbușit a avut șapte exploatanți, inclusiv Blue Air. Avionul a mai fost implicat într-un accident · Foto: Business Magazin

 Boeingul de tip 737-500 aparținând companiei Tatarstan, care a efectuat primul zbor în 1990, a fost exploatat mai întâi de compania franceză Euralair Horizons, lichidată în 2005, apoi de către Air France, timp de trei ani, potrivit site-ului specializat AirFleets.fr.

El a ajuns apoi la Uganda Airlines, care l-a exploatat aproape cinci ani, după care a servit trei ani în cadrul companiei braziliene Rio Sul. A aparținut apoi firmei românești Blue Air, celei bulgărești Bulgaria Air și a fost cumpărat de firma rusească Tatarstan.

În decembrie 2001, pe când era exploatat de Rio Sul, a fost implicat într-un accident grav la aterizare pe aeroportul Belo Horizonte, în Brazilia, fără să provoace victime, potrivit agenției ruse Itar-Tass, care citează presa braziliană.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună