Abdullah Gül se poziționează ca o alternativă la Recep Tayyip Erdogan, în Turcia

În șase luni, a devenit un clasic al vieții politice turce. În timp ce Erdogan susține discursuri lungi presărate cu numeroase invective la adresa inamicilor săi, acuzați că vor să îl înlăture de la putere și să destabilizeze țara, Gül a apărut doar pentru a face apel la calm.

Furtuna provocată de arestarea, la 17 decembrie, a zeci de directori, oameni de afaceri sau aleși apropiați ai puterii nu face excepție de la acest scenariu.

În cele patru colțuri ale țării, premierul a denunțat “conspirația” urzită împotriva lui și amenință cu vehemență “statul în stat” format de polițișii și magistrații aflați la originea anchetei care îl amenință.

Șeful statului pare să i se opună sistematic lui Erdogan. Cu vocea sa joasă, el a asigurat că fenomenul corupției “nu va fi și nici va putea fi înnăbușit”.

“Trebuie să ne abținem de la orice poziție și comportament care ar putea dăuna statului de drept democratic“, a afirmat la 1 ianuarie președintele, în plin proces de epurare masivă a poliției și magistraturii.

Multă vreme inseparabili, Gül și Erdogan au fondat împreună Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) în 2001. Dar odată cu alegerea primului în funcția de președinte, în 2007, drumurile lor au început să se separe.

Inițial au avut divergențe minore, pe tema Europei sau a sistemului constituțional, iar acestea au ieșit la iveală în timpul frondei antiguvernamentale din iunie.

“Liderii (țării) trebuie să depună mai multe eforturi pentru a asculta atent divergențele de opinii și îngrijorările“, a pledat președintele, când șeful Guvernului trata manifestanții drept “vandali” și “hoți”.

Chiar dacă cele două personaje au evitat până în prezent orice confruntare directă, criza politică actuală a adâncit prăpastia care îi separă, consideră numeroși comentatori.

În timp ce șeful statului este cunoscut ca un apropiat al confreriei predicatorului musulman Fethullah Gülen, premierul o consideră vinovată de problemele judiciare care îi afectează anturajul.

Relația lor a ajuns la limită atunci când Gül a făcut uz de veto împotriva a șapte dintre cei zece miniștri propuși de Erdogan în cadrul precendentei remanieri precipitate de scandal, a subliniat profesorul Yuksel Sezgin, de la Universitatea americană Syracuse.

Unii îi descriu chiar ca pe rivali direcți la alegerile prezidențiale din august, care vor fi disputate pentru prima dată prin scrutin universal direct.

“Se poate spune că există o competiție personală între cei doi”, consideră Nihat Ali Ozcan, de la universitatea privată TOBB din Ankara. “Această situație nouă a devenit o oportunitate pentru Gül”, adaugă el, “el poate obține un avantaj real dacă problemele care îl amenință pe Erdogan se agravează”.

În prezent, niciunul dintre ei nu și-a dezvăluit intențiile. “Toate opțiunile sunt deschise”, a declarat săptămâna trecută Abdullah Gül. Constrâns de o normă internă a partidului său de a părăsi funcția la încheierea celui de-al treilea mandat, în 2015, Recep Tayyip Erdogan, nu face un secret din ambițiile sale.

Dacă unii oameni politici din cadrul AKP nu vor să creadă că președintele va avea îndrăzneala de a-l provoca pe premier, alții subliniază că profilul moderat al primului i-ar putea seduce pe cei care, în tabăra prezidențială, consideră că al doilea este incontrolabil.

“Numeroși membri de partid nu sunt mulțumiți de atitudinea lui Erdogan de la începutul afacerii”, observă un diplomat occidental, “dacă o majoritate dintre ei sfârșește prin a-l considera un pericol, îi va fi dificil să rămână”.

Înaintea unui eventual duel la vârf Erdogan-Gül, alegerile municipale din 30 martie ar putea servi drept arbitru.

“Pentru moment, suntem în ceață. Sondajele cunoscute evaluează scorul AKP de la 36 la 52 la sută, respectiv mai mult decât la alegerile din 2011 (50 la sută)!”, constată Cengiz Aktar, profesor de științe politice la universitatea privată Sabanci din Istanbul.

“Dar suntem siguri de faptul că aceste alegeri se vor transforma într-un referendum pentru sau contra Erdogan”, adaugă el.