A renunțat la pasiunea de-o viață pentru un job care să-i asigure un salariu lunar de mii de euro
Principalele responsabilități ale Mihaelei Cojocaru sunt legate de activitatea de subscriere și vânzare a companiei, de dezvoltarea portofoliului de produse, cât și de managementul și dezvoltarea membrilor echipei în cadrul CertAsig, companie de asigurări cu o valoare totală a primelor…
Principalele responsabilități ale Mihaelei Cojocaru sunt legate de activitatea de subscriere și vânzare a companiei, de dezvoltarea portofoliului de produse, cât și de managementul și dezvoltarea membrilor echipei în cadrul CertAsig, companie de asigurări cu o valoare totală a primelor brute subscrise de 12,8 milioane de euro în 2014 și cu puncte de lucru în România, Bulgaria și Turcia.
Traseul carierei ei este unul atipic: după ce a absolvit Facultatea de Chimie Industrială în cadrul Universității Politehnice din București, a lucrat timp de patru ani ca inginer chimist. A urmat apoi o carieră de 18 ani în asigurări, pornind de la funcția de inspector și continuând cu pozițiile de director vânzări, director asigurări și până la funcția actuală, de director general adjunct.
Între timp, și-a completat studiile în cadrul unor cursuri postuniversitare de management bancar și bursier și și-a obținut doctoratul în Finanțe în cadrul Academiei de Studii Economice din București, despre care spune că a fost una dintre cele mai mari reușite în carieră, alături de dezvoltarea companiei CertAsig. În paralel, Cojocaru este și lector autorizat în cadrul Institutului de Management în Asigurări.
Mutarea de la o companie multinațională la compania de asigurări locală CertAsig a fost cel mai dificil moment din cariera ei : „A trebuit să-mi revizuiesc complet modul de gândire, modul de lucru deprins în companiile mai mari în care lucrasem până atunci și cu structuri mai complexe și să mă adaptez unui stil de muncă diferit, în care am fost nevoită să iau mult mai rapid decizii cu impact imediat asupra întregului business“.
Printre planurile sale de anul acesta se numără creșterea volumului de prime subscrise cu 20%, creșterea profitului, dar și dezvoltarea portofoliului de produse, atât pe piața românească, cât și pe piețele din Bulgaria și Turcia, precum și prospectarea oportunităților de extindere pe alte piețe din țările vecine.
Business Magazin a lansat în 30 martie 2015 cea de-a patra editie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc, in 2015. Cititorii pot descoperi povestile celor mai importante 200 de femei din corporatii si din antreprenoriat, selectate din domenii de top ale economiei.