Home Actualitate A renunțat la domeniul bancar, iar acum...
Actualitate

A renunțat la domeniul bancar, iar acum este unul dintre cei mai tineri manageri din cadrul McDonald's

Adrian Crintea a acumulat o experiență de peste 12 ani în contabilitate, financiar și business. Este în echipa McDonald’s de șapte ani, iar din 2013 coordonează operațiunile financiare ale companiei din funcția de financial controller.

A renunțat la domeniul bancar, iar acum este unul dintre cei mai tineri manageri din cadrul McDonald's
A renunțat la domeniul bancar, iar acum este unul dintre cei mai tineri manageri din cadrul McDonald's · Foto: Business Magazin

 „Toată viața mea s-a învârtit în jurul cifrelor. Am avut de mic o pasiune pentru științele reale, în special pentru matematică. Iar de când mă știu, această pasiune a fost combinată cu o curiozitate permanentă de a face conexiuni între informații din diverse domenii”, își descrie Adrian Crintea atracția față de domeniul financiar.

Astfel, consideră firească începerea carierei în domeniul financiar-bancar imediat după absolvirea facultăților de Cibernetică (2004) și Relații Economice Internaționale din cadrul ASE (2003). Și-a început parcursul profesional ca analist financiar la BRD – Groupe Société Générale în 2004, de unde a evoluat până la funcția de financial controller al băncii.

În 2008, a început să lucreze pentru compania din domeniul construcțiilor Tarmac, ca senior financial controller. Mărturisește că, după primii patru ani de activitate în sistemul bancar, trecerea în zona de industrie nu a fost deloc ușoară. „Modelul de business cu care eram obișnuit era total diferit. Am întâmpinat o adevărată provocare pe care am depășit-o doar prin multă muncă. În același timp, m-a ambiționat ajutorul primit din partea colegilor care aveau mai multă experiență decât mine.” Doi ani mai târziu, și-a găsit locul în food & bevarage alături de McDonald’s România, unde s-a angajat ca reporting manager. „Toate schimbările din viața mea profesională au avut ca numitor comun dorința de a afla constant lucruri noi, de a înțelege cum se întâmplă magia financiarului în domenii cât mai diferite”, își descrie Crintea cariera.

Spune și că reușita profesională cea mai mare, și în același timp cea mai recentă, se leagă de implementarea unui sistem centralizat de gestiune a stocurilor din restaurantele McDonald’s. „În traducere liberă, am reușit, prin automatizare, să reducem semnificativ timpul cu inventarierea produselor, crescând semnificativ acuratețea și accesibilitatea datelor. Acest sistem permite colegilor din restaurante să se ocupe mai mult de ceea ce este cu adevărat important, și anume oferirea unei experiențe unice clienților noștri”, explică el.

ADRIAN CRINTEA

35 DE ANI

FINANCIAL CONTROLLER, MCDONALD’S ROMÂNIA

CIFRĂ DE AFACERI NETĂ (2015): > 110 MIL. EURO   /   PROFIT NET (2015): > 10 MIL. EURO

NUMĂR DE ANGAJAȚI: 4.000

Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediție.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună