A renunțat la carieră pentru a fi casnică: fostul soț trebuie s-o despăgubească cu peste 200.000 de euro
Despăgubirea, stabilită printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță și Învățământ numărul 3 din Vélez-Málaga, este suma salariului minim aferent tuturor celor 25 de ani în care cuplul a fost căsătorit. Sentință istorică dată de un tribunal din Spania. În…
Despăgubirea, stabilită printr-o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță și Învățământ numărul 3 din Vélez-Málaga, este suma salariului minim aferent tuturor celor 25 de ani în care cuplul a fost căsătorit.
Sentință istorică dată de un tribunal din Spania. În 1995, de îndată ce s-a căsătorit, Ivana Moral, acum în vârstă de 48 de ani, acceptase să renunțe la cariera profesională pentru a se ocupa de treburile casnice. Acum, după ce a divorțat, în 2020, o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță și Educație numărul 3 din Vélez-Málaga, Spania, l-a forțat pe fostul ei soț să o recompenseze cu 204.624 de euro pentru munca depusă la domiciliu de-a lungul celor 25 de ani de viață.
În plus, bărbatul va trebui să-i plătească și o contribuție de 500 de euro pe lună pentru următorii doi ani, un timp socotit de judecătoarea Laura Ruiz Alaminos „necesar pentru ca femeia să poată reintra în lumea muncii”.
Ce spune legea
La baza verdictului istoric (pe care soțul condamnat îl va putea contesta la o instanță superioară) se află articolul 1.438 din Codul Civil iberic, potrivit căruia soțul și soția „contribuie la menținerea sarcinilor căsătoriei. În absența unui acord, aceștia o fac proporțional cu resursele financiare respective. Munca casnică se calculează ca și contributie la cheltuieli și dă dreptul soților să obțină un onorariu pe care judecătorul îl determină, în lipsa unui acord, la încetarea regimului de separare”. Din acest punct de vedere, cei 204.624 de euro care vor ajunge în buzunarul femeii nu sunt altceva decât suma salariilor minime pentru toți anii în care cuplul fusese căsătorit.
„Această sentință recunoaște că viața ta merită, că munca și sprijinul tău merită, că a fi în umbră are o valoare și un preț care a fost cuantificat”, a comentat sentința avocata Marta Fuentes pentru agenția Efe, preluată de ziarul Málaga Hoy. Potrivit celor reieșite în timpul procesului, după nuntă, bărbatul își făcuse avere la nivel antreprenorial prin deschiderea unui lanț de săli de sport, ajungând să se laude cu o avere cuprinsă între 5 și 6 milioane de euro. Cuantumul despăgubirii este fără precedent în Spania.
Totuși, asta nu este tot, întrucât persoana în cauză va trebui să se ocupe și de întreținerea celor două fiice născute din căsătorie, una de 14 și una de 20 de ani, cu 400 și respectiv 600 de euro pe lună.