Home Special A renunțat la cariera în patinaj pentru...
Special

A renunțat la cariera în patinaj pentru a lucra la revista Vogue. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai lumii

Cunoscută pentru designul modern al rochiilor de mireasă care îi poartă semnătura, Vera Wang este unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai lumii. În ultimii ani, creatoarea de modă a căpătat recunoaștere la nivel mondial după ce creațiile sale au fost solicitate de vedete internaționale, iar veniturile i s-au rotunjit considerabil, fiind introdusă de Forbes în topul femeilor care și-au făcut si…

A renunțat la cariera în patinaj pentru a lucra la revista Vogue. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai lumii
A renunțat la cariera în patinaj pentru a lucra la revista Vogue. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți designeri ai lumii · Foto: Business Magazin

Fiica unor imigranți chinezi bogați, creatoarea de modă Vera Ellen Wang s-a născut la 27 iunie 1949, în New York, și s-a bucurat de o copilărie răsfățată pe Upper East Side din Manhattan. Înainte de a se înscrie la Colegiul Sarah Lawrence, ea a făcut parte din elita Chapin School și a Școlii Americane de Balet. Wang a studiat pentru scurt timp în străinătate, la Universitatea Sorbona din Paris, dar a revenit în Statele Unite pentru a-și finaliza studiile în istoria artei. O talentată patinatoare, Wang a concurat la nivel profesional pe tot parcursul adolescenței sale, obținând diverse premii.

După absolvirea colegiului, în 1971, a renunțat la cariera în patinaj și a început să lucreze pentru revista Vogue. În mai puțin de un an, la vârsta de 23 de ani, Wang a fost promovată senior editor de modă, titlu pe care l-a menținut pentru următorii 15 ani. În 1987 a plecat de la Vogue și a preluat funcția de director de design pentru accesorii la Ralph Lauren. S-a căsătorit la 40 de ani, în 1989, eveniment de la care a pornit și povestea noii sale cariere. Nemulțumită de selecția săracă de modele existente, și-a schițat și realizat propria rochie, cu 10.000 de dolari și cu ajutorul unei croitorese. În anul următor, din bani împrumutați parțial de la tatăl său, Wang și-a deschis propriul butic de rochii de mireasă în Carlyle Hotel, pe Madison Avenue, în New York. Inițial, casa de rochii pentru mirese Vera Wang oferea piese făcute la comandă pentru designeri faimoși precum Guy Laroche, Arnold Scaasi, Carolina Herrera sau Christian Dior.

În următorii câțiva ani și-a îmbunătățit abilitățile în domeniul modei, pentru ca în cele din urmă să lanseze o colecție de rochii de mireasă sofisticate, sub semnătură proprie. Vera Wang a intrat sub lumina reflectoarelor internaționale în timpul Olimpiadei din 1994, când a proiectat un costum special cu mărgele pentru patinatoarea Nancy Kerrigan. De atunci, creatoarea de modă a introdus și o linie de creații elegante, de seară, precum și Vera Wang Made to Order, o colecție haute-couture, cu piese disponibile exclusiv în buticul său din Manhattan. Până în prezent, atât rochiile de mireasă, cât și cele de seară sunt vândute prin intermediul a 55 de retaileri.

Prin echilibrarea designului modern cu eleganța tradițională, Wang s-a bucurat de aprecierea vedetelor, în special a celor de Hollywood, creațiile sale fiind frecvent purtate la premiere de film și ceremonii de către actrițe foarte cunoscute, printre care Halle Berry, Goldie Hawn, Charlize Theron, Anjelica Huston sau Meg Ryan. În 2001, Vera Wang a lansat primul său parfum și primul ghid de nuntă. De-a lungul anilor, afacerile sale au continuat să crească, incluzând, treptat,  lenjerie, bijuterii și produse pentru casă. În 2006, a ajuns la o înțelegere cu Kohl, un lanț de magazine, pentru a produce o linie exclusivă mai puțin costisitoare de haine ready-to-wear, numită Simply Vera.

Cel mai cunoscut designer de rochii de mirese din America, Wang a primit numeroase premii de-a lungul timpului, iar în 1994 a fost aleasă membru al prestigiosului Consiliu al Designerilor de Modă din America (CFDA). În 2005, CFDA selectat-o pe Vera Wang ca designerul anului la categoria îmbrăcăminte pentru femei. Vera Wang locuiește în New York împreună cu soțul ei, omul de afaceri Arthur Becker, și cele două fiice.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună