Home Lideri A muncit 14 ore pe zi, șapte zile pe săp...
Lideri

A muncit 14 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, timp de nouă ani. Ce face astăzi?

Daniel Grigorescu lucrează pentru lanțul Pizza Dominium din 2007, an în care compania a intrat pe piața locală și încă de la început a ocupat funcția de director general.

A muncit 14 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, timp de nouă ani. Ce face astăzi?
A muncit 14 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, timp de nouă ani. Ce face astăzi? · Foto: Business Magazin

Anterior, timp de nouă ani a lucrat pe vase de croazieră, unde muncea și câte 14 ore pe zi, uneori șapte zile pe săptămână. Așa a ajuns să vadă toată lumea și să cunoască foarte mulți oameni. Printre locurile sale preferate din lume se numără Ushuaia – cel mai sudic oraș al lumii, Saint Martin și Alaska, unde a mers la pescuit de somon.

De-a lungul acestor nouă ani a făcut diverse cursuri de barman, ospătar, somelier și a luat un brevet în turism. S-a întors în România după ce s-a căsătorit și a rămas aici, iar înainte de a se angaja pentru lanțul Pizza Dominium el a lucrat pentru fostul Hotel București (actualul Radisson Blu). În momentul în care acesta a fost preluat și a început procesul de renovare, Grigorescu ocupa funcția de F&B manager – manager pe zona de baruri, restaurante și room-service – în zona de aparthotel. Povestește acum că pentru poziția de general manager a mers la interviuri în Polonia și la finalul a două zile de discuții și teste a fost acceptat. Pentru că și antreprenoriatul l-a tentat, a pus bazele clubului de squash Squash4all, prima încercare proprie în business.

100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună