A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanți și a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituții sau firme unde funcționarii erau trimiși să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni și juriști transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan știa, cel puțin teoretic, că există o viață digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce știa despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbește cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunțat la două recent, odată cu renunțarea la competiții), despre urcatul pe munte și despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povestește amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănușă: „În studenție, îmi căutam un job și m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

Tocmai își întemeiase o familie și termi-nase de amenajat prima lor casă, în București, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield și posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate stațiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani și am deschis peste 20 de stații, într-o perioadă când nu prea exista competiție“, povestește Bilan, care din 1999 a revenit în București și a preluat, pe lângă Transilvania, și dezvoltarea rețelei din zona de sud a țării.

Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, și din punctul de vedere al businessului, și la nivel personal. Mă ocupam de rețeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) și am învățat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu niște oameni care poate nu aveau neapărat aceeași pregătire profesională, dar aveau și alte scopuri în viață“. Dincolo de piața complet diferită, a prins în Argentina și crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% și care a avut un impact profund asupra populației în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 și nimeni nu ținea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile și toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieșeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituții și în special bănci, era un sentiment de invazie amețitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povestește Bilan, care a revenit în țară în 2003, pregătit să preia o funcție mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării rețelei Shell din România către Mol.