A început: Ford Motors, BASF, Sanofi, Siemens, General Electric, Volkswagen și alți giganți trec la reduceri de personal masive. 28.000 de concedieri au fost anunțate în Europa în iunie
În ultima săptămână din iunie doi giganți au anunțat concedieri masive în Europa, nivelul reducerilor de personal ajungând astfel la 28.000 de oameni din regiune, potrivit Bloomberg. Gigantul german din industria petrochimică BASF și grupul auto Ford Motors au anunțat,…
În ultima săptămână din iunie doi giganți au anunțat concedieri masive în Europa, nivelul reducerilor de personal ajungând astfel la 28.000 de oameni din regiune, potrivit Bloomberg.
Gigantul german din industria petrochimică BASF și grupul auto Ford Motors au anunțat, la o distanță de doar câteva ore, concedieri care ajung la un total de 18.000 de locuri de muncă, alăturându-se altor jucători europeni – de la auto până la energie – care au trecut la concedieri masive din cauza condițiilor precare din piață.
Economia Europei s-a înrăutățit, fabricile primind cea mai dificilă lovitură în contextul tensiunilor comerciale, a cererii slabe pe segmentul mașinilor noi – într-un context corelat cu presiunea pusă de Brexit asupra cererii din mai multe sectoare.
Astfel, BASF a anunțat că va concedia 6.000 de oameni la nivel global pe fondul unei cereri scăzute pe segmentul chimicalelor utilizate în industrii variate, de la mașini și până la electronice.
Gigantul Ford Motors va concedia 12.000 de persoane în Europa, în contextul în care producătorul american își reduce forța de muncă din Europa cu 20% pe fondul scăderii vânzărilor. Germania, Marea Britanie și Rusia vor fi cele mai afectate.
Francezii de la Sanofi au anunțat că vor concedia 466 de persoane în Franța și Germania în contextul în care renunță la o parte din echipa de cercetare și dezvoltare.
Nemții de la Siemens concediază 2.700 de oameni la nivel global, reprezentând 4% din forța de muncă la nivel global.
General Electric va concedia 1.200 de persoane în Elveția în urma consultărilor cu sindicatele după ce anunțase în primă fază 1.400 de concedieri.
Grupul din construcții Kier renunță la o parte din active și concediază 1.200 de persoane în Marea Britanie.
Producătorul auto Volkswagen concediază 4.000 de persoane din funcții administrative până în 2023, în timp ce angajează 2.000 de IT-iști.