A fost respins de 33 de angajatori, dar nu s-a dat bătut și a creat un start-up care a fost cumpărat de General Motors cu 1 miliard de dolari
Dan Kan a aplicat pentru 35 de locuri de muncă în perioada în care se afla în ultimul an de studii la colegiul Claremont McKenna din Claremont, SUA. Până la absolvirea studiilor, a fost respins de 33 din cele 35…
Dan Kan a aplicat pentru 35 de locuri de muncă în perioada în care se afla în ultimul an de studii la colegiul Claremont McKenna din Claremont, SUA. Până la absolvirea studiilor, a fost respins de 33 din cele 35 de companii în cadrul cărora și-a dorit să lucreze, potrivit unui interviu acordat Entrepreneur.com. ”Îmi amintesc cum în perioada aceea voiam o carieră în finanțe. Îmi spuneam că aceasta este calea potrivită, din care puteam să câștig mulți bani”, a declarat Kan (29 de ani).
După această serie de respingeri, Kan avea doar două opțiuni: să fie profesor de limba engeză în Coreea sau să lucreze în San Francisco pentru un start-up numit UserVoice, o platformă ce ajuta companiile să colecteze feedback-ul utilizatorilor.
A ales start-up-ul, decizie care s-a dovedit a fi ideală. Șapte ani mai târziu, Kan este cofondator al Cruise Automation, un start-up pe care General Motors l-a cumpărat în luna martie în schimbul a 1 miliard de dolari.
După câțiva ani petrecuți ca angajat alUserVoice, Dan Kan a încercat de mai multe ori să își lanseze o afacere proprie. În 2011 a creat Appetizely, o companie care construia aplicații pentru iPhone în domeniul restaurantelor, pe care a decis în cele din urmă să o închidă. Un an mai târzu a lansat Exec, un serviciu de asistență personală la cerere. Clienții foloseau aplicația mai ales pentru servicii de curățenie, astfel că a axat activitățile companiei în această direcție. Compania s-a bucurat de un oarecare succes, dar nu era ceea ce Kan își dorea. În 2014 a vândut start-ul companiei de servicii la cerere Handy, care a devenit între timp lider în domeniu.
A înființat apoi împreună cu Kyle Vogt, pe care îl cunoștea din perioada unor internship-uri, Cruise Automation, axată pe tehnologia mașinilor autonome și vândută anul acesta gigantului General Motors.
Suma de 1 miliard de dolari primită în tranzacție se împarte între Dan, Kyle Vogt și cei 40 de angajați care lucrat în cadrul start-up-ului când acesta a fost cumpărat.
Orientarea spre antreprenoriat a lui Kan nu este întâmplătoare, el fiind născut într-o familie de antreprenori. Mama lui și-a început propria afacere în imobiliare în Seattle în anii ’90, când Kan avea în jur de 10 ani. Justin, fratele său mai mare s-a mutat în San Francisco după absolvirea studiilor de unde a lansat platforma video Justin.tv în 2006, care a devenit mai târziu Twitch. Chiar dacă în prezent este cofondatorul unei companii-unicorn, Dan Kan împarte în continuare un apartament cu unul dintre cei doi frați.
De altfel, Kan recunoaște că fără conexiunile sale și fără ajutorul fratelui său, nu ar fi reușit să intre în lumea Silicon Valley-ului: ”Nu aș fi aici fără fratele meu sau fără ceilalți membri ai Twitch. Aceste conexiuni sunt probabil cele mai importante. Nu este suficient să ai și să execuți o idee – totul se leagă prin conexiunile pe care le ai, prin oamenii pe care îi cunoști și care te susțin.”