A fost concediat de Steve Jobs, viza îi expira și a rămas fără bani. Nu s-a dat bătut și azi conduce o companie de peste 46 mil. dolari
„Cu aproape 20 de ani în urmă, în timpul primului boom tehnologic, m-am confruntat cu o situație dificilă. Steve Jobs m-a concediat de la Pixar, viza mea de imigrant urma să expire și am rămas fără bani”, spune James Green, CEO Magnetic, care își prezintă povestea pe Fortune.com.
„Am avut norocul să cunosc câțiva băieți australieni care începeau o afacere de anunțuri și în care m-am implicat și eu. Pentru a deveni membru fondator al afacerii, eram nevoit să investesc puținii bani care mi-au mai rămas, să aduc trei clienți și să aduc 1 milion de dolari finanțări. Așa că m-am pus pe treabă și am ajuns să-mi înființez prima companie.
Două decenii mai târziu conduc patru companii, pe lângă propria firmă, pentru care încă mai atrag bani. Iar când mă gândesc la ceea ce e important când vine vorba de potențialii investitori, îmi vine în minte citatul lui John Green, din Paper Towns, „Ce lucru trist să crezi că o persoană este mai mult decât o persoană”.
Așadar, la prima întâlnire cu un investitor trebuie să vă preocupați, mai ales, de următoarele două lucruri: evident, în primul rând, să-i faceți entuziasmați de ideea dvs.! Apoi, pe măsură ce vă explicați ideea, asigurați-vă că punctele tari, cele mai importante atuuri ale acestui business, sunt puse pe masă la această primă întâlnire”.
Potrivit Forbesc, veniturile Magnetic în 2015 erau de 46 milioane de dolari.