A cunoscut succesul doar după ce sticla sa de parfum s-a spart într-un magazin. Astăzi compania are afaceri de 9 miliarde de dolari
Cunoscut om de afaceri și parfumier francez, în urmă cu mai bine de un secol François Coty punea bazele unuia dintre liderii mondiali în industria de înfrumusețare. Coty Inc. Are astăzi sediul în New York și a încheiat anul fiscal 2016 cu afaceri de 9 miliarde de dolari.
Joseph Marie François Spoturno s-a născut în mai 1874, în Corsica, fiind un descendent al Isabellei Bonaparte, o mătușă de-a lui Napoleon Bonaparte. Ambii săi părinți au murit timpuriu, iar tânărul François a fost crescut de străbunica și bunica lui. După câțiva ani petrecuți în serviciul militar, François a primit o slujbă de secretar la Paris, de la un scriitor și viitor senator.
În capitala franceză, tânărul și-a luat numele de fată al mamei sale, ușor modificat pentru a da un aer mai franțuzesc, fiind cunoscut ulterior ca François Coty; tot aici s-a căsătorit cu Yvonne Alexandrine Le Baron. Mai târziu l-a cunoscut pe Raymond Goery, un farmacist care producea și vindea parfumuri în magazinul propriu, de la care Coty a a învățat meseria de parfumier. Primul său parfum s-a numit Cologne Coty.
În 1904, François Coty a înființat la Paris o companie de parfumuri cu numele său. La început, își vindea parfumurile prin magazine, buticuri, saloane de coafură, dar avea puțin succes. Norocul lui s-a schimbat atunci când a scăpat o sticlă de La Rose Jacqueminot pe o tejghea din Grands Magasins du Louvre. Atrași de miros, clienții se învârteau în zonă, dorind să cumpere parfumul. Întregul stoc al lui Coty a fost vândut în câteva minute și magazinul i-a oferit un spațiu pentru a-și distribui produsele.
Succesul lui La Rose l-a făcut milionar pe Coty și l-a consacrat ca un jucător important în industria parfumurilor. După cinci ani, în 1909, a prins contur Perfume City, o vilă rezidențială în afara Parisului, care ulterior a fost transformată într-un mare complex industrial. De-a lungul timpului, Perfume City a evoluat, iar în 1920 Coty deținea și controla toate aspectele legate de producția de parfumuri, inclusiv câmpurile de flori, fabricile de ambalare, magazinele de imprimare și vehiculele de livrare. Antreprenorul și-a dat seama repede că pentru a crește afacerea și mai mult trebuia să ajungă la cât mai mulți oameni; cu alte cuvinte, să-și facă produsele cunoscute.
Strategia sa a fost simplă: a cerut artiștilor și producătorilor de bijuterii să creeze produse de lux destinate frumuseții, care nu au fost puse niciodată la dispoziția maselor. Strategia sa a funcționat, iar parfumul a fost perceput rapid ca un produs de lux. În 1912, a deschis filiale în New York și Londra, fiind o mișcare strategică importantă pentru companie. La sfârșitul primului război mondial, soldații s-au întors acasă cu parfumuri franțuzești pentru cei dragi, iar acest lucru a condus la creșterea cererii pentru produsele Coty din partea consumatorilor din SUA.
În anii ’20, Coty a continuat să se extindă și și-a asigurat o relație avantajoasă pe piețele din Italia, Elveția, Germania, Spania și America de Sud. În 1929, Yvonne a divorțat de Coty, iar acordul de divorț prevedea că François Coty urma să-i plătească fostei sale soții câteva milioane de franci în trei rate. Pentru că antreprenorul nu a făcut ultima plată, în următorii ani instanțele s-au pronunțat în favoarea lui Yvonne și i-au acordat dreptul de proprietate asupra unei părți mari din averea lui Coty, care a decedat în 1934, la casa lui din Louveciennes.
În 1963, Yvonne a vândut Coty Inc. trustului farmaceutic gigant Pfizer, sub condiția ca niciun membru al familiei Coty să nu fie implicat în conducerea companiei. Sub administrarea Pfizer, compania a început să-și distribuie parfumurile aproape exclusiv prin farmacii, nu prin magazine, cum o făcuse anterior. În 1992, Pfizer a vândut Coty companiei germane Joh. A. Benckiser GmbH, care o deține și în prezent.