A coordonat echipe medicale în Afganistan, Irak și Somalia, iar acum este director la unul dintre cei mai mari operatori privați de sănătate
Disciplina, organizarea și lucrul cu oamenii sunt câteva dintre lucrurile pe care Florinela Cîrstina le-a învățat pe când coordona evacuări pe timp de război în țări precum Afganistan sau Irak. Cum o ajută aceste experiențe în activitatea sa în sistemul medical românesc?
Florinela Cîrstina a preluat în 2016 conducerea departamentului de calitate și reglementare și poziția de director medical al grupului Medicover în România, iar un an mai târziu a început să administreze spitalul Medicover din București, care are în prezent 250 de angajați. Pe lângă responsabilitățile care țin de aria managementului sanitar, a managementului calității, de administrarea spitalului și a celor 25 de clinici Medicover din București și din țară, este și președintele Asociației Medicover, care sprijină proiectele caritabile și inițiativele legate de prevenția medicală și dezvoltă programe de conștientizare cu privire la importanța unui stil de viață sănătos.
De profesie medic, ca urmare a absolvirii Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara (specializarea chirurgie vasculară), în decursul carierei sale a implementat politici și bune practici medicale în țări în curs de dezvoltare sau în zone de război.
Astfel, în perioada 2009-2015 a coordonat echipe mobilizate în Afganistan, Irak, Somalia, Papua Noua Guinee sau Sierra Leone, cu scopul de a răspunde la situațiile de criză existente în conformitate cu standardele medicale și de siguranță internaționale. „Anii în care am făcut evacuare din zone de război au reprezentat o provocare, dar nu aș spune că au fost momente dificile, deoarece m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Ca să dau doar câteva exemple, disciplina, organizarea și lucrul cu oamenii au fost printre lucrurile învățate atunci și care mă ajută în activitatea pe care o desfășor astăzi”, descrie ea câștigurile obținute în timpul stagiilor desfășurate peste hotare.
De perioada respectivă se leagă de altfel și una dintre cele mai mari reușite ale carierei sale: în 2014-2015, în timpul unei epidemii de Ebola, s-a ocupat de proiectarea, implementarea și monitorizarea planurilor de urgență și de prevenire a bolii în Sierra Leone. „În 18 luni în mijlocul epidemiei, am reușit să nu am nicio victimă, echipa pe care o coordonam și angajații companiei în cadrul căreia lucram rămânând în deplină siguranță”, spune ea.
Alături de provocările aduse de munca în zone de război, unul dintre cele mai dificile momente a fost cel în care a renunțat să practice profesia de bază, medicina, și s-a axat către management. „Deși a fost o evoluție firească, din păcate acum timpul nu îmi mai permite să fac acest lucru și sunt momente în care îmi lipsește”, spune ea.
Pe termen lung, în pofida unei experiențe internaționale anterioare, și-a propus să își dezvolte cariera în România: „Deși în domeniul în care lucrez nu există un grad ridicat de predictibilitate, vreau să cred că peste zece ani voi fi tot în România și că voi continua să aplic ce am învățat de-a lungul timpului în străinătate în realitatea românească”.
Speră că în următorul deceniu România va depăși dificultățile existente în sistemul de sănătate și decalajele față de piețele de servicii medicale private mai dezvoltate din Europa: „Deși este un demers ambițios, aș vrea să îmi pot aduce într-un fel contribuția, indiferent că vorbim de eficientizarea proceselor sau de implementarea unor strategii pe termen lung”.
Din rândul celor mai recente realizări în rolurile actuale, menționează diversificarea din ultimul an a ofertei spitalului Medicover din București, prin adăugarea unor noi specialități medicale în portofoliu (chirurgie oncologică, chirurgie bariatrică) și extinderea echipei de medici colaboratori. Astfel, în prezent, spitalul include toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, o gamă complexă de specialități medicale și chirurgicale – oncologie medicală, chirurgie generală, chirurgie bariatrică, chirurgie ginecologică, chirurgie ortopedică, chirurgie plastică, precum și maternitate, medicină materno-fetală, neonatologie și pediatrie.
În 2017, pe lângă extinderea de la nivel regional, prin achiziționarea clinicilor medicale Iowemed din județul Constanța, grupul Medicover a continuat să își dezvolte rețeaua din București și a inaugurat o nouă clinică în nordul capitalei, în Oregon Park. Astfel, veniturile totale ale Medicover și Synevo din România au crescut cu 19,6% în anul 2017, până la 73,8 milioane euro, față de valoarea de 61,7 milioane euro raportată în 2016.
Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții companiei, și 2018 a început favorabil, cu o creștere a veniturilor organice de 14,1% și o evoluție a EBITDA de 13,6%. Polonia și România sunt piețele cu cea mai rapidă creștere, toate liniile de business având o evoluție pozitivă, sprijinită și de condițiile de piață stabile.
La nivel de grup, în primul trimestru al anului, divizia de servicii medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 19%, până la 80,3 milioane de euro și un un plus de 52.000 de abonați comparativ cu finalul anului 2017. Divizia de servicii de diagnostic a avut de asemenea venituri mai mari cu 9,9%, până la 84,4 milioane de euro.
În România, veniturile grupului au crescut în primul trimestru al acestui an cu 19,1%, până la 21,2 milioane de euro, față de valoarea de 17,8 milioane euro raportată în perioada similară a anului trecut. Veniturile obținute în România reprezintă 13% din rezultatele Medicover, România fiind a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.
Piața serviciilor medicale private a crescut de la 2,8 miliarde de lei în 2008, la 7 miliarde de lei în 2016, potrivit estimărilor, cele mai mari afaceri de profil fiind rețelele MedLife, Regina Maria, Medicover și Sanador.