Home Actualitate 900 de salariați ai Oltchim vor fi conce...
Actualitate

900 de salariați ai Oltchim vor fi concediați începând de săptămâna viitoare

Un număr de 900 de salariați de la Oltchim vor fi concediați începând de săptămâna viitoare, dintre care 600 de la Râmnicu Vâlcea și 300 de la Divizia Petrochimică Bradu, de lângă Pitești.

 Potrivit administratorului judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, aflat, miercuri, în vizită la Râmnicu Vâlcea, se vor întocmi listele complete cu personalul care va fi concediat, acesta urmând să beneficieze de salarii compensatorii.

“Vor fi disponibilizate, probabil, 900 de persoane, limita pe care am stabilit-o este 1.050 de persoane, calculată în funcție de suma minimă necesară ca reducere a costurilor cu salariile, care este un milion de euro pe lună. Cei care pleacă vor primi plăți compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă, dar în principal vor primi acel venit minim de completare care a fost votat în 30 aprilie și care este pus concret azi (n.r. – miercuri) printr-o hotărâre de guvern”, a declarat Gheorghe Piperea.

Piperea a mai precizat că cel târziu în lunile septembrie – octombrie Oltchim va fi privatizat și ar fi bine ca societatea să fie cumpărată împreună cu platforma de la Pitești, dar, înainte de acest proces, se va împărți în două societăți, urmând ca prima unitate să preia datoriile combinatului și cea de-a doua să înceapă activitatea de la “zero”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună