450 de români fac biciclete pentru gigantul francez Decathlon. Acestea ajung în toată Europa
Gigantul francez Decathlon, prezent pe circa 50 de piețe de la nivel mondial, produce biciclete în două fabrici din România. Sport Mechanical Workshop din Timișoara și Nextcity din Reșita sunt cele două firme partenere ale retailerului de echipamente sportive. …
Gigantul francez Decathlon, prezent pe circa 50 de piețe de la nivel mondial, produce biciclete în două fabrici din România. Sport Mechanical Workshop din Timișoara și Nextcity din Reșita sunt cele două firme partenere ale retailerului de echipamente sportive.
„Suntem mândri că în România producem peste 60% din cantitățile a 20 de modele comercializate în întreaga Europă. Ne desfășurăm activitatea în acest moment în două unități: Sport Mechanical Workshop în Timișoara, alături de peste 170 de angajați și Nextcity în Reșita, alături de peste 260 de angajați“, potrivit Decathlon. Fabrica de biciclete VeloCity Reșița din județul Caraș-Severin a asamblat în perioada 2008-2018 (cele mai recente date ale ZF) 3 milioane de biciclete pentru retailerul francez de echipamente sportive Decathlon. Acesta este de altfel singurul client al fabricii.