2028: acesta ar putea fi anul în care fiecare gospodărie din Turcia va avea acces la gazele din producția internă, dezvoltată în ritm record după descoperirile istorice din Marea Neagră din 2020
La începutul anului, guvernul Turciei a indicat că din 2028 încolo fiecare gospodărie ar putea avea acces la gaze naturale turcești. Este un angajament curajos având în vedere că 90% din consumul de energie al acestei țări este acoperit cu importuri. Însă luând în considerare viteza cu care Turcia își dezvoltă sectorul energetic, totul este posibil.
La începutul anului, guvernul Turciei a indicat că din 2028 încolo fiecare gospodărie ar putea avea acces la gaze naturale turcești. Este un angajament curajos având în vedere că 90% din consumul de energie al acestei țări este acoperit cu importuri. Însă luând în considerare viteza cu care Turcia își dezvoltă sectorul energetic, totul este posibil.
Câmpul gazeifer din Marea Neagră Sakarya a fost descoperit în 2020 și în 2023 începea deja producția. Adâncimea mării în acel perimetru este de 2 kilometri, iar gazele sunt extrase forând încă 2-3 kilometri în jos. Până la țărm sunt 170 de kilometri. Aceasta înseamnă peste 170 kilometri de conducte. În prezent, gazele extrase acolo ajung la patru milioane de gospodării din Turcia, potrivit guvernului local.
Până în 2028, la gaze turcești vor avea acces 20 de milioane de gospodării din toată țara, a promis ministrul energiei și resurselor naturale Alparslan Bayraktar, citat de Daily Sabah, un ziar apropiat guvernului. Pentru ca toată țara să aibă acces la gaze, și infrastructura va trebui extinsă, nu doar producția. În prezent, rata de acoperire este de 80%. Este una mare, dar o amintire a amplorii importurilor de energie ale Turciei. În sectorul petrolului se repetă povestea cu gazele, dar la dimensiuni mai mici. Exemplul „istoric“ este exploatarea de țiței din Munții Gabar, din provincia din sud-est Sirnak.
În această primăvară, guvernul a sărbătorit dublarea într-un an a producției de petrol la 80.000 de barili pe zi. Președindele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarat că petrolul extras din Munții Gabar va acoperi cândva 10% din consumul zilnic al țării. În prezent, reprezintă 60% din producția totală. Exploatarea este nouă, dezvoltarea fiind până de curând problematică din motive legate de securitate.
Descoperirile și producția de petrol din Gabar pot fi considerate istorice, având în vedere că în 2014 producția totală a țării era de doar 49.300 de barili pe zi. Acum, ținta pentru acest câmp petrolifer, devenit strategic după descoperirile din 2021, este de 100.000 de barili pe zi. Gabar contribuie la economia turcă cu două miliarde de dolari pe an.
Pentru comparație, în 2020, când au fost descoperite gaze în perimetrul Sakarya, producția totală de gaze a Turciei se situa la 441 milioane metri cubi pe an. Exploatarea a acoperit 6,6% din consumul de gaze de 53 miliarde metri cubi al Turciei anul trecut, potrivit calculelor Reuters.
În prezent, doar sondele din Sakarya livrează 9,5 milioane metri cubi pe zi. Volumul va crește la 20 milioane metri cubi pe zi în 2026 odată cu punerea în funcțiune a primei platforme plutitoare de producție a Turciei.
Descoperirea de combustibil pe fundul Mării Negre a fost facilitată de flota națională de vapoare de explorare. Turcia are patru astfel de nave. Prima, Fatih (Cuceritorul, așa cum este cunoscut sultanul Mehmed II), a venit în 2017. Yavuz (Viteazul, sultanul Selim I) și-a început misiunea în 2019, iar Kanuni (Legiuitorul, Suleiman Magnificul) în 2020. Ultima achiziție, adăugată flotei în 2022, este Abdülhamid Han. Compania de stat care le deține, TPAO, este de așteptat să semneze luna viitoare un acord cu un partener străin pentru misiuni de explorare în apele bulgărești ale Mării Negre, scrie Bloomberg. Compania are deja o înțelegere cu grupul de petrol și gaze maghiar Mol pentru explorări în Ungaria și alte părți.
Potrivit ministrului turc Bayraktar, viitorul acord este separat de eforturile proprii ale Bulgariei de a căuta gaze în regiune. În acest sens, guvernul bulgar a intrat într-un parteneriat cu gigantul occidental Shell. Dincolo de Bulgaria, a spus oficialul, TPAO caută oportunități în Libia, Irak, Azerbaidjan, Turkmenistan, Somalia și Pakistan. Libia a lansat în martie prima licitație pentru explorare din ultimii 17 ani. Turcia și Somalia au semnat un acord de explorare pentru petrol și gaze naturale luna aceasta, cel mai recent succes al unei campanii bazate pe securitate, diplomație și energie a Ankarei de întărire și extindere a influenței în Africa.
Gazele sunt un combustibil folosit nu doar în gospodării, ci și pentru generarea de electricitate, încălzire și industrie. De asemenea, industria chimică utilizează gazele naturale ca materie primă. Turcia este încă un importator major de gaze. Rusia este unul din marii furnizori. Gazele rusești ajung în Turcia prin conductele TurkStream și de acolo, tot prin conducte, la clienți din Balcani și Uniunea Europeană.
Prin Turcia trec și gaze azere, printr-un gazoduct separat de cele rusești. Gazele azere ajung în UE prin Grecia și Italia, iar cele rusești prin Bulgaria. Prin urmare, Turcia s-a poziționat bine pentru a controla importurile de gaze ale Uniunii Europene. Ankara este încrezătoare că țara va devenit exportator de energie.
Importurile au fost și sunt responsabile pentru o bună parte din dezechilibrele bugetare, comerciale și valutare ale Turciei. La reducerea dependenței de importuri va contribui prima centrală nucleară a țării, cea de la Akkuyu. Construcția primului reactor a început în 2018, iar primele teste sunt așteptate în acest an. Tehnologia este rusească. Guvernul spune că proiectul de 20 miliarde dolari a ajuns la o pondere a conținutului local de 53% și că acesta a contribuit până acum la economia turcă cu 7,5 miliarde dolari.