Home Film 19 filme și o singură Palme d’or. Din cu...
Film

19 filme și o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes

În fiecare an, festivalul de la Cannes reprezintă o platformă de lansare excelentă pentru proiecte noi, inovatoare. Dacă unii susțin că filmele cu adevărat importante nu își mai găsesc locul în competiția de pe riviera franceză, alții sunt pregătiți să scoată din buzunar sume importante de bani pentru drepturile de producție sau distribuție ale filmelor intrate în competiție.

19 filme și o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes
19 filme și o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes · Foto: Business Magazin

Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes l-a avut ca maestru de ceremonii, pentru al doilea an consecutiv, pe actorul Lambert Wilson. Numeroase staruri ale industriei cinematografice au pășit pe celebrul covor roșu de la Cannes, purtând ținute vestimentare spectaculoase, și au participat la această gală de deschidere a festivalului, care a fost transmisă de postul de televiziune CanalPlus și a fost urmărită de peste 170 milioane de telespectatori.

Anul acesta, 19 filme se luptă pentru Palme d’or, iar noutatea față de anii trecuți este reprezentată de numărul mare de filme asiatice înscrise în competiție.

Printre favorite se numără „Carol“, în regia lui Todd Haynes, care spune povestea a două lesbiene, în anii ‘50, și le are în distribuție pe Rooney Mara și Cate Blanchett. Haynes a mai participat doar o dată la Cannes, în 1998. Mexicanul Michel Franco prezintă „Chronic“, o dramă despre un asistent medical înconjurat de durere și moarte. Franco a câștigat, în 2012, secțiunea Un certain regard cu filmul „After Lucia“. „Dheepan“ este povestea unui luptător din Sri Lanka care, după ce fuge în Paris, ajunge să lucreze ca îngrijitor la o instituție a statului. „Dheepan“ este regizat de Jacques Audiard, care se află la a patra participare la Cannes.

„The Assassin“ este un film asiatic, primul regizat de taiwanezul Hou Hsiao-hsien după mai bine de opt ani. Ultimul său film, „Flight of the Red Balloon“, a participat la Cannes în 2007 la secțiunea Un certain regard. Hou Hsiao-hsien a câștigat marele premiu de la Cannes în 1993, pentru filmul „The Puppetmaster“.

„The Lobster“ este filmul de debut în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos. Filmul îi are în distribuție pe Colin Farrell, Ben Whishaw, John C. Reilly și Rachel Weisz, iar acțiunea se petrece într-un viitor apropiat în care oamenii sunt obligați să își găsească sufletul-pereche în 45 de zile.

După ce a impresionat juriul în 2011 cu „Oslo, 31 august“, regizorul norvegian Joachim Trier prezintă la Cannes o dramă avându-i în distribuție pe Isabelle Huppert, Gabriel Byrne și Jesse Eisenberg.

„MacBeth“ este o nouă ecranizare a celebrei piese de teatru, semnată de către regizorul australian Justin Kurzel. În rolurile principale joacă Michael Fassbender și Marion Cotillard.

Radu Muntean și Corneliu Porumboiu revin anul acesta la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un certain regard, cu cele mai noi lungmetraje ale lor, „Un etaj mai jos“, respectiv „Comoara“, iar regizorul Andrei Crețulescu va fi prezent în secțiunea Semaine de la critique cu scurtmetrajul „Ramona“. Acesta este deja al treilea an consecutiv când România nu are niciun film în competiția oficială a prestigiosului Festival de la Cannes, care debutează miercuri.

Selecția oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susține că „regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, așa că vor avea mereu un loc în festival“. Pentru a alege producțiile ce intră în competiție, Fremaux se consultă cu o serie de specialiști din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI și BBC, au și ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, și companiile se concentrează asupra numelor
deja consacrate. „Construim cariere“, susține Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producții care a lansat „Slumdog Millionaire“ și „12 ani de sclavie“. „Este singurul mod în care poți avea filme care să conteze.“

Una din lecțiile pe care ar trebui să le învețe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna și bani mulți. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenție și unor regizori sau actori mai puțini cunoscuți, dar care poate reușesc prestații de invidiat.

Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitație, iar ceremonia se ține la Palatul Festivalului și Congresului din Cannes.

Trofeul Palme d’or, un simbol al festivalului, a fost decernat pentru prima oară în 1955. Înainte, între 1946 și 1954, câștigătorii primeau „Marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes“, sub forma unei diplome și a unui trofeu realizat de un artist contemporan.

Începând cu anul 2014, președinția juriului a fost preluată de către Pierre Lescure, președintele canalului francez Canal Plus.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună