Home Actualitate 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Simina...
Actualitate

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Simina Mut, Deloitte România: „Noi, românii, trebuie să credem în noi înșine”

Simina Mut, director al Centrului de Excelență Deloitte Legal: „Cred că noi, românii, avem nevoie să îmbunătățim modul în care ne asumăm cu adevărat potențialul nostru și să credem în noi înșine. Am putea începe prin a recunoaște exemplele extraordinare pe care le avem în jur și prin a deveni, la rândul nostru, exemple.”

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Simina Mut, Deloitte România: „Noi, românii, trebuie să credem în noi înșine”
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Simina Mut, Deloitte România: „Noi, românii, trebuie să credem în noi înșine” · Foto: Business Magazin

Simina Mut a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, urmând ulterior cursuri de drept francez la Université Panthéon Assas (Paris II), drept comparat la Albert-Ludwigs University Freiburg din Germania și drept transnațional la University of Geneva. Ea coordonează activitatea Centrului de Excelență Deloitte Legal, având 12 persoane în directă subordonare, în plus, colaborează cu echipe legale.

„Am avut multe momente-cheie de-a lungul întregii mele cariere în Deloitte”, spune Simina Mut. „Imediat după absolvirea studiilor universitare, am început ca avocat la Reff și Asociații, societatea de avocați membră a rețelei Deloitte Legal, iar după zece ani de avocatură în domeniul bancar, am preluat roluri globale.” Ea spune că rolul pe care îl indeplinește în prezent este unul internațional: „Centrul de Excelență Deloitte Legal, pe care îl conduc, este o echipă globală, situată în București, care susține clienții și avocații Deloitte Legal din toată lumea. Practic, sprijinim rețeaua globală de practici Deloitte Legal în dezvoltarea businessului, în livrarea de servicii și în zona de soluții tehnologice.” După părerea ei, experiența internațională este foarte importantă – „oferă deschidere, lărgește orizonturile și este cu atât mai relevantă cu cât trăim într-o lume globalizată”. Însă, adaugă ea, la fel de importantă este aducerea acestei experiențe și a beneficiilor ei în țară.

Profilul Siminei Mut a apărut în ediția de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună