100 cele mai puternice femei din business: Mihaela Bîciu, CEO { Tradeville }
„Înconjoară-te de oameni inteligenți și fii cooperant, nu competitiv. Nu trebuie să ieși mereu învingător cu orice preț.”
• S-a alăturat echipei Tradeville în urmă cu 22 de ani, anterior ocupând o serie de funcții de conducere în cadrul Libra Internet Bank și SNCDD SA.
• „Fii onest, fii punctual, fii deschis, fii respectuos. Etica e la fel de importantă precum legalitatea. Înconjoară-te de oameni inteligenți și fii cooperant, nu competitiv. Nu trebuie să ieși mereu învingător cu orice preț. Caută să faci în fiecare zi mai multe chestiuni care îți plac decât din cele pe care trebuie să le faci. Când ai nevoie de o pauză, ia o pauză. Întotdeauna ai de ales. Nu în ultimul rând, ai răbdare!
Mă încăpățânez să cred că aceste reguli, alături de perseverență și inteligență, sunt ingrediente pentru reușita profesională” – sunt regulile după care se ghidează Mihaela Bîciu.
• Consideră că reputația unui om de business se construiește greu, la fel ca reputația oricărui brand, și că este nevoie de timp, de consecvență, câteodată de sacrificiu, dar cel mai mult − de sinceritate în relațiile de business și de livrare a promisiunilor.
Cifră de afaceri (2018): 7 mil. lei
Număr de angajați: 34