100 cele mai puternice femei din business: Camelia Ene, country chairman și CEO al MOL România
"Imaginea unui lider trebuie să se adapteze la mediul în care activează. Pentru noi, cei din industria petrolieră, acest lucru înseamnă dinamism, agilitate și flexibilitate"
„Suntem actori direcți pe scena culturii organizaționale, simboluri ale acesteia în fața angajaților, dar și în relațiile externe de business”, descrie Camelia Ene perspectiva sa asupra rolului imaginii unui lider din lumea de business.
Ea observă că managementul în zilele noastre include o componentă puternică de comunicare, de interrelaționare și de promovare activă a businessului și a oamenilor din companie. „Angajații, clienții noștrii, partenerii de business au așteptări și, fie că suntem prezenți sau nu, își vor forma o imagine. Prin urmare, ține de fiecare dintre noi să punem pe masă primii o carte de vizită completă”, consideră Ene.
În ceea ce privește strategia de construire a imaginii, aceasta este formată, potrivit Cameliei Ene, dintr-o combinație strânsă între câteva elemente principale: „Credibilitatea, care se câștigă în timp, prin rezultate și prin perseverența deciziilor corecte; competența, care se naște din cunoașterea profundă a domeniului de activitate; autoritatea, puternic legată de credibilitate și un aspect fin ce nu poate fi impus prin forță, ci prin respect; nu în ultimul rând, etica, moralitatea și corectitudinea asociate cu acțiunile, comportamentul și deciziile de management”. La toate acestea se adaugă, spune CEO-ul MOL, sistemul de valori personal și elementele personalității, trăsăturile de caracter, care pot aduce plusvaloare.
Anul trecut, vânzările de motorină (retail) au crescut cu 10% în 2017 comparativ cu 2016, în timp ce vânzările de benzină au fost stabile, potrivit Cameliei Ene. În 2016, cifra de afaceri a MOL România a crescut cu 7% față de 2015, până la 4,7 miliarde de lei. La peste 20 de ani de la deschiderea primei benzinării, MOL România are în prezent o rețea de 213 de stații, două depozite de carburanți, un terminal de GPL și o rețea extinsă de puncte de alimentare GPL.