Home Lideri 100 cele mai puternice femei din busines...
Lideri

100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Zsuzsanna Szarvadi-Teglas, Domo

Zsuzsanna Szarvadi-Teglas s-a implicat alături de soțul său, Lorand Szarvadi, și Ferenc Hegedus în construirea afacerii Domo.

Din 1994 până în prezent rețeaua s-a dezvoltat și a ajuns în prezent unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine de electronice și electrocasnice din România. A absolvit în 1997 Budapest Business School, specializarea management în turism și activități hoteliere. În 2007 fondul de investiții Equest Investments Balkans (EIB) a plătit, prin intermediul subsidiarei Lynx Property, 62,5 milioane de euro pentru preluarea unei participații de 75% ale retailerul român Domo Retail; cei doi soți au rămas implicați în afacere. La finalul anului trecut, rețeaua Domo număra în jur de 120 de spații. O altă direcție de dezvoltare pentru afacerile familiei Szarvadi este reprezentată de magazinele de jucării Toyplex, primul spațiu fiind inaugurat în 2008, în centrul comercial Vitantis din București. La începutul acestui an rețeaua Toyplex ajunsese la 19 spații.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună