Home Lideri 100 cele mai puternice femei din busines...
Lideri

100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Luminița Teodorescu, BASF

Luminița Teodorescu conduce operațiunile locale ale grupului german BASF din anul 2004, după ce anterior a lucrat și în cadrul producătorului de bunuri de larg consum Colgate-Palmolive.

100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Luminița Teodorescu, BASF
100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Luminița Teodorescu, BASF · Foto: Business Magazin

A absolvit Facultatea de Finanțe-Bănci-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din București și a finalizat studii în domeniul managementului la The Open University din Marea Britanie. În România, nemții de la BASF au operațiuni prin intermediul a două firme, BASF SRL și BASF Coatings Services SRL, care în 2010 au avut o cifră de afaceri cumulată de 165,7 milioane de lei (39,4 milioane de euro), potrivit Ministerului de Finanțe. Această cifră de afaceri însă nu reflectă rulajul total al nemților de la BASF pe piața locală, în contextul în care există și vânzări directe de la alte fabrici ale grupului (în special cele din Germania) către clienți din România. În 2011 compania a anunțat că și-a crescut afacerile pe piața locală cu 30%, iar pentru 2012 și-a bugetat un avans de peste 10%.

BUSINESS Magazin: Cât de greu își croiește o femeie drumul în lumea de business?
Se poate spune că este mai ușor decât în urmă cu câțiva ani. Femeile au dovedit că se pot descurca foarte bine în poziții cheie, iar societatea și investitorii au căpătat mai multă încredere. În plus, multe companii au fost conduse de femei în perioada de criză și au obținut rezultate excelente.

BUSINESS Magazin: E mai ușor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
Nu aș face această diferență între femei și bărbați. Cred foarte tare că o condiție ca să te impui ca lider este să fii născut pentru asta sau să te educi ulterior.

BUSINESS Magazin: Cum v-ați caracteriza stilul de conducere și/sau de creare a unei afaceri?
Aș fi tentată să spun că e o combinație și aș vrea să cred că așa îl consideră toată lumea: ferm, însă și flexibil, consultativ, dar și autoritar astfel încât să reușesc să creez un mediu plăcut și stimulativ pentru oameni și business.

BUSINESS Magazin: Care sunt calitățile feminine care ajută în business?
Nu știu dacă sunt neapărat calități feminine, dar aș enumera: intuiție, inspirație, pasiune, atenția la detalii, o bună sincronizare.

BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
În general înclin spre stilul clasic, dar amestec brandurile, aleg după regula: văzut-plăcut. Parfumuri : Bvlgari, MontBlanc, Hèrmes; Haine: mi-ar fi greu să spun un brand anume, însă aș putea spune că prefer: Max Mara, Marc Jacobs, Chloé.

BUSINESS Magazin: Destinații de vacanță preferate.
În general îmi plac destinațiile unde poți beneficia și de relaxare, soare, oarecare exotism și poți vizita și obiective interesante din punct de vedere cultural. Dintre vacanțele trecute, mi-au plăcut cele petrecute în Mexic, Italia, Franța.

BUSINESS Magazin: Cum împăcați cariera cu viața de familie?
Încerc să le împac pe amândouă, dar de multe ori nu reușesc.

BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuția despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?
Din păcate încă mai este de actualitate. Am citit un raport în care se menționa că femeile angajate în România câștigă în medie 90 de cenți în raport cu un dolar câștigat de un bărbat care are același loc de muncă, în timp ce în Europa și în Asia Centrală raportul este de 80 de cenți la un dolar. Și cred că de multe ori discriminarea merge și mai departe de diferența în venit pentru aceeași muncă prestată. Trebuie însă să spun că eu consider că suntem pe drumul cel bun.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună