100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Ioana Filipescu, Raiffeisen Investment România
Ioana Filipescu conduce Raiffeisen Investment România de la finele anului 2004, fiind unul dintre cei mai apreciați bancheri de investiții din România.

Ioana Filipescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).
A absolvit o facultate tehnică, deși își dorea o carieră în diplomație. A lucrat în administrație, coordonare tehnică pe programe de finanțare internațională precum PHARE, Banca Mondială sau BERD. La BERD a ajuns apoi să lucreze cu totul, din 1993 până în 1999. La Paris a absolvit școala de administrație, cunoscuta ENA, iar după absolvire a venit la București, la KPMG. A fost implicată în numeroase fuziuni și achiziții, cum ar fi preluarea LaborMed Pharma de către fondul de investiții Advent International sau achizițiile Groupama din România. Spune că una dintre cele mai importante calități ale unui șef de fond de investiții este flexibilitatea, capacitatea de a nu te lăsa influențat de șabloane.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).
