100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Angela Crețu, Avon Rusia
În urmă cu un an, Angela Crețu a fost numită director general al filialei din Rusia, în cadrul celei unei ample reorganizări a conducerii companiei americane cu activități în vânzările directe de produse cosmetice.
Rusia are un PIB de șapte ori mai mare decât al României și 145 de milioane de locuitori. Ea lucrează în cadrul companiei din 1999 și în câțiva ani a preluat conducerea operațiunilor de pe piața din România, funcție pe care a ocupat-o patru ani și jumătate. În ultima parte a mandatului de conducere a Avon România se ocupa și de coordonarea pe plan regional (zece țări) a operațiunilor companiei. Absolventă a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE, Crețu a urmat și cursurile unui program de educație managerială în cadrul London School of Economics.
La 34 de ani, în 2009, românca devenea cel mai tânăr vicepreședinte din istoria Avon, companie înființată în urmă cu 125 de ani și prezentă acum în peste 100 de țări. La New York a condus o echipă de specialiști care se ocupă de crearea și punerea în practică a noilor tehnologii în modelul de business al companiei. La nivel mondial, Avon are anual afaceri de peste 10 miliarde de dolari, iar în 2010 profitul companiei a depășit 600 de milioane de dolari. Avon are în întreaga lume peste 45.000 de angajați și 5,5 milioane de reprezentanți de vânzări.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).
