100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Anca Bidian, Kiwi Finance
Anca Bidian conduce KIWI Finance, cel mai mare broker de credite din România, companie pe care a înființat-o în anul 2003 și care, inițial, s-a numit Gemini Capital.
Înainte de a intra în sectorul financiar, Bidian a lucrat în sectorul IT în Toronto. În cei șapte ani petrecuți în Canada, a fost programator și project manager pentru Globe-Tek Corporation, o companie specializată în soluții informatice de gestiune și management, înființând ulterior compania de consultanță Actis Consulting, specializată pe probleme de legislație canadiană și programe de studii.
Este inginer informatician de profesie, dar a urmat și o serie de cursuri de specializare în economie, management și legislație.
BUSINESS Magazin: Cum v-ați caracteriza stilul de conducere și/sau de creare a unei afaceri?
Anca Bidian: Cred că mă definește un stil de conducere corect. Apreciez lucrul bine făcut și eficiența și am pretenția de la oricine să lucreze cu responsabilitate. Deviza mea este “mai bine să faci un lucru bine de la început decât să explici de ce nu l-ai făcut”. Cred în soluții și nu în țapi ispășitori și cred că oricine merită a doua șansă. Am însă toleranță zero la minciună și prostia fudulă și mă feresc de compromisurile care compromit.
BUSINESS Magazin: Care sunt calitățile feminine care ajută în business?
Anca Bidian: Cred cu putere că bunul-simț este obligatoriu în business în general și în antreprenoriat în special, iar această calitate nu are legătură cu genul. Se spune că intuiția feminină ajută și sunt de acord. Însă această calitate nu este un dat; când lipsește bunul-simț, am observat că nici multă intuiție nu e.
BUSINESS Magazin: Care este lucrul din viața dumneavoastră pe care îl prețuiți cel mai mult?
Anca Bidian: Fata mea este în fiecare particulă de aer pe care o respir. Dacă vă referiți la lucruri, am o cutie cu obiecte de la diverse momente dragi mie: de la un dop de șampanie la un bilet de feribot, o piatră găurită de la Vama Veche sau o brățară de maternitate.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual și conține profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experiență, au putere, câștigă bine, sunt cochete și se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte și tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradițional, a fost creată și condusă de bărbați.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediție va fi distribuit gratuit abonaților BUSINESS Magazin și va putea fi achiziționat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la prețul de 25 de lei (TVA inclus).
