Zelenski vrea implicarea României și Poloniei în doborârea dronelor rusești
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că își dorește o decizie comună cu Polonia și România pentru doborârea dronelor rusești care pătrund pe teritoriul celor trei state. „Eu cred că este corect să vorbim despre o decizie comună. Nu doar…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că își dorește o decizie comună cu Polonia și România pentru doborârea dronelor rusești care pătrund pe teritoriul celor trei state.
„Eu cred că este corect să vorbim despre o decizie comună. Nu doar ca dronele să cadă pe capul ucrainenilor și să nu ajungă pe teritoriul Poloniei, ci ca aceste decizii să fie luate împreună. Adică, avem sisteme de apărare antiaeriană, doborâm tot ce zboară spre noi și spre Polonia. La fel și Polonia, cu avioanele sale, să doboare tot ce zboară spre ei și tot ce zboară spre noi. Se pot lua în considerare doar regiunile din vestul țării noastre, acolo unde Polonia are capacități”, a declarat Zelenski, potrivit agenției Ukrinform.
El a precizat că mecanismul ar putea include nu doar Polonia, ci și România.
„Sau ar putea fi nu doar Polonia, ci și România. Pe alții nu ne bazăm”, a menționat președintele ucrainean.
Declarațiile lui Zelenski vin în contextul unor incidente recente la granițele NATO.
Pe 10 septembrie, Polonia a anunțat că 19 drone rusești au intrat în spațiul său aerian. Forțele poloneze au doborât trei dintre ele. Premierul Donald Tusk a catalogat episodul drept una dintre cele mai grave încălcări ale suveranității poloneze de la începutul războiului din Ucraina și a solicitat consultări în cadrul NATO.
O dronă a Rusiei a intrat pe 13 septembrie în spațiul aerian al României și a survolat teritoriul timp de 50 de minute, înainte de a părăsi țara prin dreptul localității Padina.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026