Zelenski cere „un nou nivel de presiune” împotriva Rusiei după încheierea negocierilor de pace
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski luat cuvântul, luni, în capitala lituaniană Vilnius, în urma unui summit. În timp ce negocierile de pace dintre Kiev și Moscova se încheiau la Istanbul, el a făcut apel la „un nou nivel de sancțiuni” împotriva Rusiei.
El a declarat că mai multe sancțiuni împotriva Moscovei ar putea descuraja agresiunea rusă și ar putea apropia cele două părți de pace, potrivit The Guardian.
Zelenksi a adăugat că trebuie să existe „un nou nivel de presiune, noi sancțiuni – și nu doar din partea Europei” în cazul în care discuțiile de astăzi de la Istanbul eșuează.
„Fără presiune, Putin va continua doar să joace jocuri”, a declarat președintele ucrainean, adăugând că aliații Ucrainei trebuie „să acționeze în unitate”.
Zelenski a făcut apel la sancțiuni comune „la nivelul G7”, inclusiv din partea Washingtonului.
Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după doar o oră, au anunțat oficialii turci care au găzduit întâlnirea. Discuția de luni a început cu două ore de întârziere fără ca organizatorii să prezinte o explicație. De asemenea, nu au fost anunțate eventualele rezultate ale discuției.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026