Zece state UE, Norvegia și Elveția restricționează încă accesul muncitorilor români
Zece dintre cele 26 de state membre UE (fără România) aplică restricții cetățenilor români pe piața muncii, acestora adăugându-li-se și alte state europene precum Norvegia sau Elveția.
Libera circulație pe piața muncii este un drept fundamental care permite cetățenilor unui stat membru al UE să muncească într-un alt stat membru al UE în aceleași condiții ca și cetățenii statului membru gazdă. Potrivit legislației comunitare, este posibilă restricționarea liberei circulații pe piața muncii pentru cetățenii din statele nou-intrate în UE. Restricțiile pot fi aplicate pentru o perioadă de maximum 7 ani, astfel că, în cazul României și Bulgariei, limitările impuse pe piața muncii mai pot fi menținute până cel mai târziu la 1 ianuarie 2014.
Tratatul de aderare la UE prevede o revizuire a restricțiilor impuse pe piața muncii pînă la 31 decembrie 2011, când țările care încă mențin limitările trebuie să notifice Comisia Europeană în privința unei decizii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026