Versiunea completă
Actualitate

Yoga pe plajă. Cât costă antrenorul personal pe litoral

Yoga este un sport nerecomandat iubitorilor de adrenalină și al sporturilor extreme, dar trebuie știut faptul că o clasă de yoga pe plajă reconectează cursantul la pozitivitate și îl detașează de stresul cotidian.

Roxana Ionescu · 27 mai 2021 · 1 min de citit

Temperaturile ridicate îi trimit pe români, în curând, la mare. Trebuie știut că ne putem relaxa pe plajă fără să stăm pe un șezlong întreaga zi la soare. Yoga pe plajă este soluția pe care instructorul Mădălina Antonescu o oferă.

„Practica de yoga în natură la malul mării ne aduce o reconectare cu tot ce înseamnă bun și pozitiv pentru noi, tot ce este esențial. Nu știu dacă pot spune că n-aș recomanda, însă celor avizi de adrenalină, celor care vor să facă sporturi extreme, pentru că yoga te reconectează cu tot ce este liniștit, nu cu ce este agitat”, spune Mădălina Antonescu, instructor de yoga pe litoral.

Mihaela Șifiringă este contabil și își petrece toată ziua la birou, iar pentru ea, yoga a fost refugiul de care avea nevoie după o zi obositoare petrecută printre cifre.

A hotărât să practice yoga și în aer liber, iar plaja a fost cea mai potrivită idee pentru o oră de curs one-to-one cu instructorul.

„Este ceva ce vine din interior, te conectezi la suflet și atunci nu contează cine este în exterior, tu te focusezi pe tine și pe liniștea ta interioară”, spune Mihaela Șifiringă.

O oră de yoga one-to-one costă 150 lei, iar cine vrea să facă yoga într-un grup restrâns, prețul este de 50 lei. Cursantul va plăti mai puțin pe o clasă de reconectare și relaxare dacă își face un abonament cu patru ședințe.

Ce mai trebuie să citeşti