Yahoo renunță la conectarea pe site-urile sale prin intermediul conturilor de Facebook și Google
Grupul american Yahoo! nu va mai permite utilizatorilor de internet să se conecteze pe site-urile sale prin intermediul conturilor create pe platformele rivale Facebook și Google.
“Intenționăm să cerem tuturor utilizatorilor să acceseze serviciile noastre prin intermediul unui cont Yahoo”, a declarat o purtătoare de cuvânt a grupului american.
“Apoi, butoanele care permit autentificarea prin intermediul conturilor de Facebook și Google vor fi retrase de pe toate site-urile Yahoo”, a adăugat ea.
Modificarea a început deja pentru serviciul sportiv Yahoo Sports Tourney Pick’Em și se va extinde progresiv către celelalte servicii Yahoo!. Grupul american afirmă că această decizie va permite “oferirea unor servicii personalizate mai bune” pentru fiecare dintre utilizatorii săi.
Directoarea Yahoo!, Marissa Mayer, ajunsă la conducerea grupului în vara anului 2012, încearcă de atunci să relanseze creșterea economică a companiei, iar personalizarea accentuată a serviciilor Yahoo! reprezintă una dintre axele principale ale strategiei sale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026