Xerox deschide un nou Centru de Suport Global în Bulgaria
Xerox deschide un nou Centru de Suport Global (Global Contact Centre - GCC) în Sofia, Bulgaria. Acesta este al treilea centru din Europa care oferă suport companiilor mici și mijlocii pentru servicii de management al documentelor prin intermediul rețelei de…
Xerox deschide un nou Centru de Suport Global (Global Contact Centre – GCC) în Sofia, Bulgaria. Acesta este al treilea centru din Europa care oferă suport companiilor mici și mijlocii pentru servicii de management al documentelor prin intermediul rețelei de parteneri (Xerox® Partner Print Services – XPPS). GCC Bulgaria se alătură centrelor din Lisabona, Portugalia și Dublin, Irlanda.
Noul centru furnizează servicii de customer care clienților din România, Polonia, Slovacia și Cehia. GCC Bulgaria va prelua toate atribuțiile centrului din Lisabona, oferind servicii proactive, cum ar fi comandarea automată de consumabile sau remedierea în timp real a anumitor incidente.
GCC Bulgaria reprezintă un punct de contact unic pentru utilizatorii finali, unde li se răspunde în limba nativă la cererile telefonice sau de pe portal. Centrul se ocupă de managementul întregului proces, de la deschiderea incidentelor și până la soluționarea acestora, precum și de rezolvarea incidentelor la telefon sau conectarea de la distanță la echipamentele Xerox și non-Xerox.
”Unul din beneficiile serviciilor de management al documentelor Xerox, oferite prin intermediul partenerilor Xerox®Partner Print Services,este reprezentat de creșterea disponibilității flotelor firmelor mici și mijlocii, iar mulțumită centrului de suport global, putem face asta în timp real”, spune Florin Sudor, Xerox Partner Print Services Manager, Xerox România.
”De exemplu, operatorii vorbitori de limba română au acces la mai multe tipuri de echipamente Xerox și non-Xerox și pot remedia probleme minore – cum ar fi blocajele de hârtie și configurarea unor dispozitive sau aplicații – telefonic sau prin conectarea la dispozitiv de la distanță. 30% din incidentele raportate pentru echipamente Xerox și non-Xerox pot fi rezolvate de către operatori”.
În Romania, programul Xerox Partner Print Services a fost lansat în 2012 șiinclude 7 furnizori de servicii de management al documentelor acreditați, prin intermediul cărora Xerox ajută clienții din principalele zone ale țării: Arad, Bacău, București, Cluj, Iași și Timiș. Companiile mici șimijlocii din diverse industrii, cum ar fi auto, producție, educație, servicii și produse farmaceutice, pot, astfel, beneficia de soluțiile de management al documentelor de la Xerox.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026