WSJ: Tot mai mulți mileniali cad pradă „sindromului impostorului”. Tinerii adulți își complică procesele de luare a deciziilor odată ce își pun la îndoială propriile lor cunoștințe și succese financiare
Tot mai mulți oameni din generația „Millennials” (cei născuți între 1981 și 1996) devin familiarizați cu „sindromul impostorului”, fenomen prin care te îndoiești de succesele pe care le-ai obținut cu greu și te simți ca un escroc în anumite aspecte…
Tot mai mulți oameni din generația „Millennials” (cei născuți între 1981 și 1996) devin familiarizați cu „sindromul impostorului”, fenomen prin care te îndoiești de succesele pe care le-ai obținut cu greu și te simți ca un escroc în anumite aspecte ale vieții.
De multe ori, acest tipar de gânduri autodistructive este dobândit prin modul în care persoana în cauză se raportează la propriile sale finanțe, scrie The Wall Street Journal.
O sursă a nesiguranței milenialilor constă în cicatricile recesiunii din 2008, spune Maggie Germano, instructor financiar din Washington DC. La acea vreme, milenialii își începuseră cariera sau încă se aflau în școală, așa că nu se puteau baza pe experiență în cazul unei situații neprevăzute.
Un deceniu și încă o recesiune mai târziu, o bună parte dintre ei continuă să ezite în ceea ce privește revendicarea succesului nou descoperit.
„Au impresia că lucrurile se vor prăbuși din punct de vedere financiar. Am clienți cu salarii extrem de mari, dar care se tem că vor pierde tot”, spune Germano.
Astfel, persoanele respective încep să aibă probleme din momentul în care sunt nevoite să ia anumite decizii financiare și nu au suficientă încredere în propriile lor procese de luare a deciziilor.
Pe deasupra, discrepanța din ce în ce mai mare dintre cei care se pot susține singuri pe timpul pandemiei și cei care nu sunt în stare de acest lucru poate duce la sentimente mult mai accentuate de sindrom al impostorului. Vina „supraviețuitorului financiar” este un fenomen comun în timpul crizei impuse de COVID-19 și îi împinge pe cei care continuă să se descurce în situația în care să își pună la îndoială meritele, nemaicrezând că își merită banii.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026