Will Smith pregătește alte două filme din seria "Bad Boys"
Studiourile Sony Pictures au anunțat două continuări ale seriei "Bad Boys", pentru 2017 și 2019, însă nu se știe dacă actorul american Will Smith va juca rolul principal în aceste pelicule sau va ocupa un loc în spatele camerei de…
Studiourile Sony Pictures au anunțat două continuări ale seriei “Bad Boys”, pentru 2017 și 2019, însă nu se știe dacă actorul american Will Smith va juca rolul principal în aceste pelicule sau va ocupa un loc în spatele camerei de filmat, informează contactmusic.com.
De curând, regizorul Joe Carnaham a semnat cu Sony Pictures un contract de colaborare pentru “Bad Boys 3”, al cărui scenariu original aparține lui David Guggenheim. În prezent, reprezentanții studiourilor sunt pregătiți să treacă la pașii următori, mai ales că au anunțat lansarea celei de-a treia părți a francizei pentru anul 2017.
În plus, noul director al Sony, Tom Rothman, a dezvăluit că producătorii pregătesc și “Bad Boys 4”, în 2019, însă nu este clar dacă Will Smith, în vârstă de 46 de ani, va relua rolul detectivului Mike Lowrey în următoarele două părți ale filmului sau va lucra la aceste producții din spatele camerei.
Actorul american Will Smith declara în 2002 că se va întoarce pe marile ecrane alături de partenerul său Martin Lawrence, în rolurile polițiștilor din Miami, doar dacă scenariul va fi unul bun.
Primul film al seriei, lansat în 1995, și continuarea, “Bad Boys II”, din 2003, au fost regizate de Michael Bay.
Actorul și cântărețul Willard Christopher “Will” Smith, născut în 1968, a cunoscut succesul în lumea filmului odată cu serialul “Prințul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air” (1990). Pentru rolul pugilistului Muhammad Ali (Cassius Clay), din filmul “Ali” (2001), Will Smith a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal.
Will Smith a jucat, de asemenea, în “Băieți răi/ Bad Boys I și II” (1995 și 2003), în franciza “Bărbați în negru/ Men in Black”, în “Ziua independenței/ Independence Day”, “În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness” (2006) – alături de fiul său, Jaden Smith -, “Legenda vie/ I Am Legend” (2007), “Hancock” (2008) și “Șapte suflete/ Seven Pounds” (2008). În filmul “1.000 post Terra/ After Earth”, de M. Night Shyamalan, Will Smith a jucat din nou alături de fiul său, Jaden Smith. În acest an, actorul a jucat în pelicula “Focus”, alături de Margot Robbie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026