WEBOSCOP: Internet Killed the Video Star
Dupa ce jocurile multi-user in retea au deschis calea si au perfectionat tehnologiile, lumile virtuale par sa fie pasul urmator in materie de socializare in retea. Second Life este o abordare, insa nu singura posibila, dupa cum demonstreaza varianta propusa de MTV.
Dupa ce jocurile multi-user in retea au deschis calea si au perfectionat tehnologiile, lumile virtuale par sa fie pasul urmator in materie de socializare in retea. Second Life este o abordare, insa nu singura posibila, dupa cum demonstreaza varianta propusa de MTV.
Doamnelor si domnilor, rock and roll. Daca acest banal citat are vreo valoare, este doar pentru ca e vorba de primele cuvinte adresate telespectatorilor de un nou post de televiziune, numit MTV. Era 1 august 1981, pe la ora prinzului, cand show-ul a inceput. Primul videoclip difuzat a fost un hit al formatiei The Buggles care, intimplator sau nu, purta titlul Video Killed the Radio Star. Si intr-adevar, MTV a impus videoclipul ca principal vehicul al muzicii pop, bulversand astfel industria muzicala, televiziunea si, in cele din urma, o intreaga cultura populara. Vreme de mai mult de douazeci de ani, MTV a fost etalonul televiziunii muzicale, atractia irezistibila pentru generatii de adolescenti, standardul pentru tot ce era cool in materie de muzica si teen lifestyle.
S-a schimbat ceva intre timp? In 2006, MTV Video Music Awards a inregistrat cea mai scazuta audienta din ultimii zece ani, un rezultat oarecum firesc pentru un post care a virat de-a lungul timpului dinspre o orientare strict video-muzicala spre una dominata de o specie ciudata de reality show. Cu siguranta The Osbournes si, mai nou, Laguna Beach au fost succese de amploare, insa este clar ca MTV si-a pierdut o buna parte din audienta traditionala, iar managerii postului au aflat foarte repede ca Internetul a devenit destinatia predilecta a adolescentilor de azi. Acolo este – mai mult sau mai putin legal – muzica noua, acolo este locul in care pot discuta despre muzica sau despre orice altceva (inclusiv despre personajele din Laguna Beach), acolo pot lega prietenii… MySpace, YouTube si blogurile au devenit mai cool decat televiziunea, asa ca MTV a trebuit sa-si recupereze fanii… online.
Prima tentativa a fost sa cumpere MySpace, insa Viacom (proprietara retelei MTV) a pierdut competitia cu News Corp., care a platit 580 de milioane de dolari pentru imensa retea de socializare. Au urmat alte esecuri: serviciul muzical pe baza de abonament Urge n-a avut nicio sansa in fata lui Apple iTunes, iar continutul video furnizat de Overdrive s-a dovedit mult mai putin atractiv decit YouTube. Era nevoie de ceva mult mai spectaculos, ceva care sa repozitioneze MTV ca trendy in noul mediu. Ideea castigatoare a fost sa-i atraga pe tineri nu doar sa vada viata indestulata a personajelor din Laguna Beach The Real Orange County, ci si s-o traiasca alaturi de ei, intr-o lume virtuala tridimensionala asemanatoare celei din Second Life. Succesul a fost spectaculos. Lansat in septembrie anul trecut, Virtual Laguna Beach (VLB) a atras in primele 10 saptamani nu mai putin de 300.000 de membri.
Proiectat de Makena Tehnologies (care opereaza si spatiul virtual There), VLB este mai degraba un spatiu destinat socializarii, un fel de MySpace in trei dimensiuni si in timp real, unde tinerii din toate colturile lumii (prin intermediul reprezentarilor lor – avataruri) au sansa sa stea de vorba, sa participe la concursuri sau petreceri, poate chiar sa flirteze (idila nu trece dincolo de un sarut virtual). Spre deosebire de Second Life, in VLB utilizatorii au mai putine posibilitati de a modela mediul si proiectantii au un control mai strict in privinta economiei (da, exista si aici bani virtuali) si a comportamentului participantilor. MTV mai are in plan doua lumi virtuale: VMTV va fi orientata spre muzica, iar LogoWorld va viza comunitatile gay. Este greu de crezut ca MTV va putea sa obtina pe termen scurt venituri consistente din VLB, insa publicitatea este principalul joc economic al acestei lumi.
Spre deosebire de Second Life, vizitatorii din VLB pot obtine bani virtuali asistand la prezentari comerciale, MTV stabilind deja relatii cu branduri importante precum Cingular, Pepsi-Cola, Paramount sau Secret (o marca de parfumuri, pentru care audienta preponderent feminina a VLB este o atractie importanta). Desigur, participantii pot cumpara online produse MTV (de la tricouri la DVD-uri) sau de la parteneri.
Lumile virtuale par sa fie pasul urmator in materie de socializare in retea si este de asteptat ca si alte companii media sa incerce abordari asemanatoare. Interesant este insa ca si institutiile culturale sunt interesate de noul mediu, iar in Teen Second Life (varianta SL pentru adolescenti) bibliotecile par sa aiba succes. Unele ofera si cursuri. Scoala virtuala s-ar putea sa fie o idee atractiva…
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026